Anunturi din Dieceza de Oradea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2018 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Anunțuri din Dieceza de Oradea

[2018-04-11]
Dieceza de Oradea
1. Întâlnire Regională la Salonta
În cadrul pregătirii pentru Congresul Euharistic Internațional din 2020, în acest an Episcopia Romano- Catolică de Oradea organizează cinci întâlniri regionale. În cadrul acestor evenimente, participanții vor purta discuții despre teme biblice, împărtășind experiențele și trăirile personale legate de acestea. Întâlnirile se vor încheia cu celebrarea sfintei liturghii.
Prima întâlnire regională va avea loc joi, 12 aprilie 2018, la Salonta. La ora 17.00, în biserica parohială din localitate se vor întâlni pelerinii din Bicaci, Tinca, Beliu, Belfir, Beiuș, Ceica, Șauaieu, Băița și Mădăras. Evenimentul se va încheia cu sfânta liturghie celebrată la ora 18.00, de către Excelența Sa Episcopul Böcskei László. Predica va fi rostită de pr. dr. Fügedy Antal Levente, paroh de Bicaci.
2. Adorația euharistică la biserica Sfânta Ecaterina
În fiecare a doua zi de joi a lunii în curs, în biserica parohială Sf. Ecaterina din Oradea se organizează de către tineri și pentru tineri Adorația Sfintei Euharistii. Joi, 12 aprilie 2018, la ora 19.00, sunt așteptați toți cei care doresc să experimenteze pacea și bucuria oferite de prezența lui Cristos. După Adorația euharistică va avea loc o întâlnire de dialog cu tinerii participanți, în sala mare a parohiei.
3. Prezentare de carte în Palatul Episcopal
Vineri, 13 aprilie 2018, la ora 17.00, în Sala Festivă a Palatului Episcopal va fi prezentată cartea autorului dr. Diósi Dávid, profesor al Seminarului Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, cu titlul Fața ta o caut, Doamne – Piese de puzzle despre și pentru căutătorii de Dumnezeu din postmodern.
4. Seară de veghe în Catedrala Episcopală
Vineri, 13 aprilie 2018, la ora 18.00, în Catedrala Romano-Catolică din Oradea va avea loc adorația Sfântului Sacrament, urmată la ora 19.00 de Sfânta Liturghie dedicată Maicii Domnului, ocazionată de comemorarea apariției la Fatima, în anul 1917, a Sfintei Fecioare Maria. Sfânta liturghie va fi celebrată și predica va fi rostită de pr. canonic Pálos István, parohul din Oradea-Seleuș.
5. Turneu de futsal la Oradea
Sportul este un limbaj unificator, universal, care trece peste barierele culturale, sociale, religoase sau fizice, și este în măsură să-i unească pe oameni” (Papa Francisc)
Sâmbătă, 14 aprilie 2018, la ora 10.00, va fi organizat în sala de sport a Liceului Teologic Sfântul Ladislau din Oradea un turneu de futsal pentru tineri.
6. Sfânta Liturghie a capitlului în biserica din Cetate
În cea de a treia duminică a lunii, în data de 15 aprilie 2018, la ora 16.00, membrii capitlului Catedralei vor celebra Sfânta Liturghie în biserica romano-catolică din Oradea-Cetate, în trecut loc de pelerinaj al creștinilor din Bazinul Carpatin. În cadrul Liturghiei, vor rosti Vespera solemnă. Celebrantul principal va fi preotul canonic Rajna József, cel care va rosti și predica.
7. Concert în Sala Festivă a Palatului Episcopal
Duminică, 15 aprilie 2018, la ora 19.00, Corul Universității Creștine Partium va susține un concert în Sala Festivă a Palatului Episcopal. Corul a obținut primul loc la concursul internațional Ohrid (Macedonia) în 2017. În program opere ale compozitorilor Claude Goudimel, Liebhold, Alessandro Scarlatti, Liszt Ferenc, Kodály Zoltán, Bárdos Lajos, Lászlóffy Zsolt, Horváth Márton Levente, Gyöngyösi Levente, Tóth Árpád. Dirijor Kovács Gábor. Intrarea este liberă.
8. Adorația euharistică perpetuă la Vașcău și Suplacu de Barcău
În cea de a treia duminică a lunii, 15 aprilie 2018, credincioșii din Vașcău respectiv cei din Suplacu de Barcău vor avea posibilitatea, să participe la Adorația Sfintei Euharistii organizată în bisericile lor.
Episcopia Romano-Catolică Oradea
Serviciul de presă
http://stiri.varad.org/ro
tel. 0259-411180

Sursa: www.catholica.ro


Contor Accesări: 40, Ultimul acces: 2018-08-15 08:32:55