PF Hrisostom al Ciprului implineste 77 de ani - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2018 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

PF Hrisostom al Ciprului împlinește 77 de ani

[2018-04-10]
de Iulian Dumitrașcu

Preafericitul Părinte Hrisostom II, Arhiepiscop de Noua Justiniana și al Întregului Cipru, aniversează marți 77 de ani.
Conducătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului s-a născut în data de 10 aprilie 1941. Este originar din Paphos, sudul Ciprului.
La împlinirea vârstei de 12 ani a intrat ca frate începător în Mănăstirea Sfântul Neofit. În data de 3 noiembrie 1963, a fost hirotonit diacon de Preasfințitul Părinte Gheorghe, Episcopul Trimitundei.
În anul 1968 și-a început studiile la Facultatea de Teologie a Universității din Atena, pe care a absolvit-o în anul 1972. A fost hirotonit preot în 12 noiembrie 1972 de Arhiepiscopul Macarie al III-lea și apoi numit stareț al Mănăstirii Sfântul Neofit.
În 25 februarie 1978, starețul Hrisostom a fost ales Mitropolit de Paphos. A fost hirotonit episcop în 26 februarie 1978. În această perioadă a reprezentat Biserica Ortodoxă a Ciprului la numeroase conferințe în străinătate. A întemeiat 5 muzee care cuprind vestigii bisericești din districtul Paphos.
Ca urmare a pensionării Arhiepiscopului Hrisostom I, în anul 2006, Mitropolitul Hrisostom a fost desemnat ca locum tenens al acestuia și apoi a fost ales ca Arhiepiscop al Noii Iustiniane și Întâistătător al Bisericii Ciprului în data de 5 noiembrie 2006.
A fost întronizat în 12 noiembrie 2006 în Catedrala Sfântul Nicolae din Nicosia.
Preafericitul Hrisostom, împreună cu delegația însoțitoare, a participat în perioada 18-26 iunie 2016 la lucrările Sfântului și Marelui Sinod din Creta.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 18, Ultimul acces: 2018-05-19 19:18:13