Procesiune cu sfintele moaste. Sfantul Ierarh Miron serbat in Parohia Miron Patriarhul din Capitala - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2017 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Procesiune cu sfintele moaște. Sfântul Ierarh Miron serbat în Parohia Miron Patriarhul din Capitală

[2017-08-08]
de Sorin Ionițe

Numeroși credincioși bucureșteni l-au cinstit astăzi, 8 august 2017, pe Sfântul Ierarh Miron, Episcopul Cretei, în Parohia Sfânta Maria – Miron Patriarhul din Protopopiatul Sector 1 Capitală.
Programul liturgic din aceste zile a fost oficiat de slujitorii comunității Pr. Traian-Ioan Diaconu și Pr. Dorin Zarioiu împreună cu un sobor de clerici.
Sf. Ier. Miron, episcopul Cretei
În ajunul sărbătorii, începând cu ora 17:00 a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie. În continuare a avut loc o procesiune în jurul bisericii cu icoana sfântului și cu racla ce adăpostește un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Miron.
Astăzi, de la primele ore ale dimineții a avut loc slujba Utreniei, după care ceremonialul liturgic, în prezența a numeroși credincioși, care au avut prilejul de a aduce cinstire moaștelor ierarhului prăznuit.
Hramul principal al parohiei este sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Parohia Miron Patriarhul a fost înființată în anul 1925 de Preotul Petre Chiricuță. Biserica Sfânta Maria a fost construită în anul 1928. Regina Maria este ctitorul locașului de cult, precum și a școlii din apropiere.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 78, Ultimul acces: 2017-08-20 18:56:57