Preoteasa Despina Busuioc a fost inmormantata la Bacau: Familia, incurajata de ierarhi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Preoteasa Despina Busuioc a fost înmormântată la Bacău: Familia, încurajată de ierarhi

[2024-02-05]
de Sorin Ionițe

Preoteasa Despina Busuioc din Bacău, nepoată a părintelui Ilarion Argatu, a fost înmormântată sâmbătă.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au oficiat slujba, în biserica din cartierul băcăuan Șerbănești.
Ierarhii au adresat cuvinte de îmbărbătare pentru părinții preotesei, pentru soțul și cei trei copii ai ei, dar și pentru întreaga comunitate îndoliată.
PS Damaschin i-a invitat pe cei prezenți să se gândească ce le-ar spune prezbitera în aceste momente:
„Pentru mine, iată, a venit odihna. Cât am fost cu voi nu mi-am permis–o tare mult și iarăși o știți cu nevoința casei, de dragul familiei, de dragul lucrării de preoteasă. Dar am fost obișnuită cu osteneala, cu jertfa, cu a mă lăsa pe mine, căci pe toate acestea le-am învățat de la mama Ana a cărei viață în familia bunului și sfântului meu bunic Ilarion a fost întru suferință și încercări, dar care ne-a transmis nouă, copiilor ei, să le purtăm pe toate cu nestrămutată credință și cu multă recunoștință în fața lui Dumnezeu”.
„V-am crescut pe voi, Sebastian și Ștefan și Alexandra, așa cum am învățat de acasă, cu duh de rugăciune, întru simplitate și blândețe, în deprinderea curăției inimii, în smerenie și în tăcere. Totul a fost pentru voi și pentru tata”.
„Părinte Costel, cunună de mare preț și dar de la Dumnezeu v-a fost doamna preoteasă”, a mai adăugat PS Damaschin.
Preasfinția Sa a spus că florile de lângă catafalc reprezintă virtuțile ei: „Nu le lăsați să se ofilească, ci cultivați-le voi mai departe: blândețea și tăcerea, smerenia și rugăciunea, fidelitatea și jertfelnicia, pacea și bucuria”.
Familia a primit încurajări și din partea Arhiepiscopului Ioachim, dar și de la Episcopul Macarie al Europei de Nord, care nu a putut fi prezent la eveniment și a transmis un mesaj.
Trupul preotesei a fost înmormântat în cimitirul Parohiei „Pogorârea Duhului Sfânt” din cartierul Șerbănești.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 96, Ultimul acces: 2024-04-26 16:32:55