Vasile Banescu: A construi o Biserica nu inseamna a nu construi autostrazi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Vasile Bănescu: A construi o Biserică nu înseamnă a nu construi autostrăzi

[2018-10-04]
de Sorin Ionițe

Vasile Bănescu a subliniat din nou, într-un interviu acordat PS News, falsa opoziție vehiculată în spațiul public dintre proiectul național Catedrala Mântuirii Neamului și construirea de autostrăzi sau spitale.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a amintit că edificiul este proiectul care punctează în modul cel mai frumos Centenarul românesc, singurul proiect rotunjit în memoria acestor 100 de ani.
Ne-am fi dorit să avem în același timp, evident că și autostrăzi, ceea ce ar fi fost extraordinar, ne-am fi dorit să avem un sistem sanitar perfect funcțional. Ne dorim în continuare asta, dar niciodată nu trebuie puse în opoziție aceste lucruri pentru că a construi o Biserică nu înseamnă a nu construi autostrăzi.
Vasile Bănescu a explicat c㠄nu din cauza ridicării catedralei nu s-au construit autostrăzi în România în ultimii 28 de ani ci din cauza unui flagel care are origini spirituale și care se numește corupție. Corupția are în primul rând rădăcină spirituală ori antidotul la corupție și la ideologia care corupe este credința creștină”.
Un creștin autentic nu poate fi un om corupt
„Un creștin autentic nu poate fi un om corupt”, a mai spus Vasile Bănescu la PS News.
El i-a îndemnat în acest context pe toți cei care vor „să reflecteze la tema aceasta: cu cât mai multă credință, cu atât mai puțină corupție. Asta este limpede”.
Știu că există comentarii mereu răutăcioase în zona aceasta, dar vă asigur că cei mai mulți dintre preoți sunt oameni care slujesc cu devotament și fidelitate și cinste Biserica.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a spus c㠄Nu Biserica este instituția coruptă ci vorbim de o corupție din păcate aproape metastatică în spațiul românesc pentru că a devenit un gest reflex să corupi sau să te lași corupt”.
El a avertizat că aceasta este într-adevăr „o mare problemă pe care statul român trebuie să o rezolve prin legi foarte riguroase, prin redresarea autorității.
„Noi suntem într-o criză enormă de autoritate în România. Autoritate respectabilă din punct de vedere moral în primul rând. Legile riguroase și aplicate constituie cred soluția, iar credința reprezintă antidotul cel mai profund la corupție și la foarte multe rele care ne înconjoară”, a mai declarat Vasile Bănescu pentru PS News.
În interviul acordat, Vasile Bănescu a oferit detalii despre stadiul lucrărilor la CMN și despre „Zilele Sfințirii Catedralei”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1812, Ultimul acces: 2024-04-11 09:52:51