Papa a împărtășit cu iezuiții profunda sa fraternitate spirituală - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa a împărtășit cu iezuiții profunda sa fraternitate spirituală

[2014-01-03]
Peste 300 de iezuiți au luat parte la Sf. Liturghie prezidată azi-dimineață de Papa Francisc în biserica lui Isus din Roma. Printre ei se afla și prepozitul general al Societății lui Isus, pr. Adolfo Nicolás. Contactat de redacția Radio Vatican, directorul biroului de presă al Sf. Scaun, pr. Federico Lombardi, a descris climatul spiritual cu totul aparte al acestui moment deosebit din istoria iezuiților: "o atmosferă de mare seninătate, de liniște și bucurie."
Referindu-se la predica Papei, pr. Lombardi a subliniat "două teme: Preasfântul Nume al lui Isus și portretul Sf. Petru Favre, ca om cu aspirații mărețe. Sf. Petru Favre a cultivat cu mare intensitate dorința de a face cunoscut Numele lui Isus, dar și iubirea lui Dumnezeu față de toți oamenii, chiar și în situații grele, în vremuri de dezbinare între creștini. Atitudinea de reconciliere și blândețe era caracteristică acestui sfânt, care nu a făcut lucruri mari din punct de vedere exterior, dar a reușit să facă lucruri foarte mari din punctul de vedere al laboriozității spirituale, al activității depuse în suflete, pentru a face cunoscută iubirea lui Dumnezeu și, pornind de la această iubire, să îi conducă la împăcare pe cei despărțiți."
La predica Sfintei Liturghii Papa a spus că un iezuit este un om neliniștit, care se află mereu în căutare. Pr. Lombardi a explicat: "Desigur, este o trăsătură care face parte din spiritualitatea dinamică a Societății lui Isus: să îl caute și să îl găsească pe Domnul și voința Sa, dar nu pentru a se opri ci pentru a continua să îl caute mai departe. Odată ce l-ai găsit pe Domnul, El te surprinde și te cheamă să mergi dincolo de punctul la care ai ajuns. A-l cunoaște pe Dumnezeu cel darnic în surprize, după cum spune Papa de multe ori, este ceva caracteristic unei spiritualități dinamice, în mers, cum este spiritualitatea Societății lui Isus. Aceasta era și spiritualitatea Sf. Petru Favre care era, întocmai, un pelerin în serviciul Domnului pentru Europa vremurilor sale".
Sfântul Părinte Papa Francisc a rămas la final să îi salute pe cei peste 350 de iezuiți prezenți în Biserica lui Isus. "E adevărat", a confirmat pr. Lombardi. "Știm că Papa are mereu această atenție, această răbdare de a-i saluta pe toți, unul câte unul. Aici se aflau confrații săi care s-au reunit pentru această frumoasă ocazie. Papa a ținut să îi salute pe toți și să exprime profunda sa fraternitate spirituală", mai citim la finalul materialului publicat de Radio Vatican.
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1614, Ultimul acces: 2026-07-09 12:32:01