Serbarea Sfântului Cuvios Antipa la Roman - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Serbarea Sfântului Cuvios Antipa la Roman

[2012-01-10]
Câteva sute de credincioşi au participat pe 10 ianuarie 2012 la Catedrala arhiepiscopală din Roman, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti. Sfânta Liturghie a fost oficiată de PS Ioachim Băcăuanul. Tot ieri a fost sărbătoare la Calapodeşti, unde există o mănăstire închinată Cuviosului Antipa, după cum ne-a precizat părintele Constantin Gherasim, inspector pe probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Sărbătoarea Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti a început luni, 9 ianuarie, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată la Catedrala arhiepiscopală din Roman de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
Preasfinţia Sa a citit în această dimineaţă, în prezenţa preoţilor şi credincioşilor, acatistul singurului călugăr român athonit trecut în sinaxarele ruseşti, cinstit deopotrivă în Muntele Athonului, în Rusia, şi România. Slujbă a fost oficiată în paraclisul ce poartă hramul Cuviosului Antipa. După acest moment, racla cu sfintele moaşte, între care se află o părticică din trupul Sfântului Antipa, şi icoana Cuviosului, aduse aici în seara zilei de luni în cadrul procesiunii solemne ce a urmat slujbei Vecerniei, au revenit în Catedrala arhiepiscopală unde a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii de către PS Ioachim Băcăuanul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte părinţii consilieri şi inspector ai Centrului eparhial Roman.
La finalul slujbei, Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit credincioşilor despre viaţa acestui ”povăţuitor preaînţelept al călugărilor şi înger pământesc”, precum şi despre importanţa cinstirii sfinţilor români, ocrotitori şi povăţuitori a neamului românesc.
Frumuseţea cuvântului de învăţătură a fost împletită cu recitări din acatistul Cuviosului Antipa, imn menit să aducă slavă lui Dumnezeu pentru lucrarea săvârşită în sfântul băcăuanilor devenit ”locaş preacinstit al Sfântului Duh”.
Totodată, PS Ioachim Băcăuanul a vorbit despre modul în care trebuie cinstiţi cei ce au bineplăcut lui Dumnezeu în această viaţă, despre comuniunea dintre credincioşi şi sfinţi. De asemenea, a reamintit faptul că sărbătoarea Sfântului Antipa constituie o bucurie şi pentru obştea mănăstirii de la Calapodeşti, unde, în urmă cu şase ani, Preasfinţia Sa a pus piatra de temelie pentru o biserică nouă, menită să devină o nouă casă a cuviosului, lăcaşul de cult fiind acum aproape finalizat.
”Cum casa în care s-a născut Sfântul Antipa nu mai există, ne-am gândit să-i facem o casă nouă. Poate într-o bună zi, o parte din sfintele sale moaşte vor veni în satul natal”, a mai spus credincioşilor, PS Ioachim Băcăuanul.
De altfel, anul acesta, în biserica aflată în construcţie la Calapodeşti, a fost oficiată prima Sfântă Liturghie, un eveniment pe cât de important, pe atât de impresionant, dat fiind faptul că, slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de 11 preoţi, în prezenţa a peste 700 de credincioşi, sosiţi aici din diferite zone ale ţării.
“A fost ceva deosebit. Nu ne-am aşteptat ca, în condiţiile unei vremi nefavorabile, să vină aici atâţia oameni. Ne-am rugat împreună, pentru prima dată, în biserica mare. A fost o zi de mare sărbătoare”, a declarat părintele Pahomie Parfene, stareţul Mănăstirii Calapodeşti.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1903, Ultimul acces: 2026-11-04 08:02:24