Ziua Culturii Naţionale[2016-01-13]Românii sărbătoresc în data de 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale. De asemenea, în acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa de lucru din 28 februarie 2013, ca Ziua Culturii Naţionale să fie aniversată prin programe speciale în toate eparhiile ortodoxe române din ţară şi străinătate cu scopul evidenţierii legăturii dintre cult şi cultură, dintre Biserică şi societate în viaţa poporului român.Poetul Mihai Eminescu considera legătura dintre Biserica Ortodoxă Română şi neamul românesc a fi deosebit de importantă pentru poporul român. De asemenea, marele poet a evidenţiat întotdeauna rolul deosebit al Bisericii noastre în dezvoltarea culturii şi identităţii naţionale. Mihai Eminescu a precizat că Biserica Ortodoxă Română „a stabilit şi unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise”, fapt pentru care „ea ne-a ferit de înghiţirea prin poloni, unguri, tătari şi turci” şi „este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre”. De asemenea, poetul naţional subliniază faptul că „cine-o combate pe ea (Biserica Ortodoxă Română – n.r.) şi ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e". (M. Eminescu, Opere, vol. X, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1989, p. 187) Mihai Eminescu - „făuritor al limbii române literare moderne” Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a numit pe Mihai Eminescu „făuritor al limbii române literare moderne” şi a arătat că acesta „a înţeles că între multe daruri moştenite de la înaintaşi în patrimoniul spiritual al neamului românesc, cel mai mare dar este «limba naţională» în care ne exprimăm identitatea şi comuniunea între generaţii, în care chemăm pe Dumnezeu în rugăciune, în care descriem frumuseţile locurilor natale şi ale sufletului românesc". „Născut şi crescut în spiritul creştin ortodox al unei familii evlavioase, care avea legături strânse cu Biserica şi monahismul românesc, Mihai Eminescu a rămas, pentru toată viaţa, profund pătruns şi inspirat de universul spiritual al locurilor natale botoşănene, presărate cu dealuri domoale şi mult cer, cu mănăstiri şi schituri de viaţă sfântă şi cu tradiţii populare de o mare frumuseţe artistică”, a mai spus Patriarhul României. Credinţa şi cultura nu sunt două entităţi paralele, ci, deşi distincte, ele se întrepătrund şi se conţin reciproc Referitor la cultură, Patriarhul României a arătat că aceasta este modul „în care omul (persoane şi popoare) înţelege şi foloseşte lumea creată de Dumnezeu”, iar „credinţa şi cultura nu sunt două entităţi paralele, ci, deşi distincte, ele se întrepătrund şi se conţin reciproc”. „Din punct de vedere teologic, religia sau credinţa religioasă este relaţia directă şi cultivată a omului cu Dumnezeu - Creatorul lumii, iar cultura este modul în care omul (persoane şi popoare) înţelege şi foloseşte lumea creată de Dumnezeu; cultura este totalitatea relaţiilor cultivate de om în contactul său cu existenţa înconjurătoare: de la modul în care omul cultivă pământul şi studiază stelele, până la felul în care cultivă prietenia şi poezia. (…) Aşadar, credinţa şi cultura nu sunt două entităţi paralele, ci, deşi distincte, ele se întrepătrund şi se conţin reciproc. Cultura oferă sol fertil credinţei, iar credinţa face să rodească perenitatea culturii ca pe o liturghie a identităţii unui popor, săvârşită în devenire şi dăinuire spre slava lui Dumnezeu-Domnul istoriei şi demnitatea neamului”, a mai spus Patriarhul României. Camera Deputaţilor a adoptat în data de 16 noiembrie 2010 un proiect de lege prin care ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale. Actul normativ a întrunit 175 de voturi favorabile. Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie drept Ziua Culturii Naţionale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în M.O. nr. 831 din 13 decembrie 2010. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1646, Ultimul acces: 2026-11-04 17:00:54
|
Timp total: 0.03s...
[]:1