PS Timotei Prahoveanul: Bunătatea şi înţelegerea Mântuitorului Hristos au schimbat felul de a fi a lui Zaheu[2017-01-22]de Andrei PauPreasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat duminică, 22 ianuarie 2017, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Din soborul slujitor au făcut parte părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, împreună cu părinţii slujitorii ai locaşului de cult. În cuvântul rostit, Preasfinţia Sa a evidenţiat momentul istoric al trecerii Mântuitorului Hristos prin localitatea Ierihon. Evanghelia ne spune despre Zaheu că era un demnitar al vremii, mai mare peste vameşi. Datorită funcţiei şi averii sale, Zaheu nu se bucura de o simpatie în rândul locuitorilor cetăţii Ierihonului. La momentul trecerii Mântuitorului Hristos prin cetate, oamenii nu i-au făcut loc lui Zaheu ca să îl poată vedea şi el pe Mântuitorul. Acesta fiind mic de statură a hotărât să se urce într-un sicomor care putea oferi această privelişte. Mântuitorul a privit către el spunându-i: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân (Luca 19, 5). Şi casa aceea nu mai era a unui om păcătos, ci a unui om îndreptat, a spus ierarhul. De asemenea, Preasfinţitul Părinte Timotei a subliniat faptul că bunătatea şi înţelegerea Mântuitorului Hristos au schimbat felul de a fi a lui Zaheu vameşul. Învăţăm din Evanghelia de astăzi că în Biserica se întâlnesc pe deoparte bunătatea şi iertarea, iar pe de altă parte sinceritatea oamenilor şi dorinţa lor de îndreptare. Bunătatea lui Dumnezeu, bunătatea şi înţelegerea Mântuitorului Hristos, au schimbat felul de a fi a lui Zaheu, a precizat părintele episcop. Totodată, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a evideţiat faptul că evenimentul scripturistic al pocăinţei vameşului Zaheu se întâlneşte sub formă de rugăciune sau cântare în Biserică. În tezaurul nostru liturgic, în rugăciunile pe care le spunem la biserică sau acasă, se fac multe referiri la această întâlnire a Mântuitorului cu Zaheu vameşul. Cântările care le auzim adeseori la biserică amintesc de acest moment. Rugăciunea a 9-a pe care o citim înainte de a primii Trupul şi Sângele Mântuitorului ne spune că Domnul nu l-a alungat pe vameşul care s-a căit. În acatistul închinat Mântuitorului Hristos ne rugăm în icosul al 10-lea spunând: Tămăduieşte sufletul meu precum ai tămăduit şi iubirea de argint a lui Zaheu vameşul, a spus Preasfinţia Sa. La finalul slujbei, ierarhul a binecuvântat credincioşii prezenţi la Liturghia oficiată pe Colina Bucuriei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1782, Ultimul acces: 2026-11-06 18:05:18
|
Timp total: 0.04s...
[]:1