Stockholm: a fost deschisă o expoziţie permanentă de civilizaţie tradiţională românească la Centrul Episcopal - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Stockholm: a fost deschisă o expoziţie permanentă de civilizaţie tradiţională românească la Centrul Episcopal

[2017-01-31]
de Iulian Dumitrascu

Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, a binecuvântat sâmbătă, 28 ianuarie 2017, deschiderea unei expoziţii permanente de civilizaţie tradiţională românească la Centrul Episcopal din Stockholm, informează episcopiascandinavia.se
În camera tradiţională românească a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord se află expuse obiecte artizanale şi veşminte reprezentând tradiţiile din toate colţurile României, dar şi din comunităţile tradiţionale de români din afara graniţelor.
Cu acest prilej, Părintele Episcop a spus: Această cămară cu bunătăţi de suflet românesc va alina dorul de casă şi de neam al românilor din ţările nordice, aducându-le câte puţin din buna mireasmă strămoşească.
În cadrul evenimentului, fiind prezenţi preoţi şi credincioşi din parohiile româneşti din ţările scandinave, s-au apreciat activităţile tineretului de la cercurile de etnografie şi folclor ale unor parohii din episcopie, unde s-au confecţionat piese tradiţionale de îmbrăcăminte şi împodobire a locuinţei şi s-au organizat cursuri de dansuri populare româneşti.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1389, Ultimul acces: 2026-11-05 10:25:49