Păcatele slujitorilor Domnului”. Construcţii cu cântec pe sfintele şantiere (Jurnalul.ro)[2017-02-01]În ultimul sfert de veac, în România s-au construit zece mii de lăcaşuri de cult, pentru care s-au cheltuit din bani publici sute ce milioane de euro. Dar, dacă în cazul altor achiziţii publice fiecare leu este verificat la sânge, în zona aceasta - Dumnezeu cu mila! Pentru că există un vid legislativ lăsat sau nu intenţionat de politicieni, rareori instituţiile statului ajung să verifice cu adevărat câţi bani publici ajung în realitate pe sfintele şantiere şi câţi rămân prin alte buzunare.„În construcţia de biserici se spală bani!”. Afirmaţia şocantă vine chiar de la preotul Constantin Ţuţuianu, un membru al Bisericii Ortodoxe Române şi un fost prieten din tinereţe al actualului Patriarh Daniel. „În toată ţara se construiesc biserici şi mănăstiri. Aparent s-ar putea crede că i-a apucat pe români evlavia şi nu mai pot săracii şi zic: «Hai să construim biserici». Realitatea e cu totul alta: este o bună afacere pentru preotul care face biserica şi pentru politicianul care dă. Banii aceştia care vin de la bugetul statului se oferă mai puţin la iniţiativa oamenilor bisericii. Vin aceşti politicieni care fac oferta. Preotul este bucuros că i se oferă, însă în puţine cazuri el se foloseşte de aceşti bani în întregime, pentru că se întorc la politician pe altă cale”. Iar preotul Ţuţuianu nu vorbeşte doar din ce i-au povestit alţi colegi de breaslă, ci i s-a întâmplat chiar lui să i se propună să intre în acest tip de fraudă. „ A venit la mine un parlamentar şi mi-a spus: «Aş vrea să vă ajut. Aveţi vreo lucrare de făcut la biserică?». Mi s-a adus şi explicaţia: «Ne ajutăm unul pe altul, banii îi împărţim între noi»”. Traseul investiţiilor de milioane Varianta descrisă de părintele Ţuţuianu deschide o lungă discuţie despre corectitudinea cu care se cheltuie banii publici pe şantierele bisericeşti unde, deşi cea mai mare parte din sume provine de cele mai multe ori de la buget, legea nu obligă la o rigoare similară cu cea la care sunt nevoite să recurgă instituţiile publice care cheltuie bani publici. Aici nu e nevoie de licitaţii şi alegerea preţului cel mai mic. Jurnalul Naţional vă prezintă două cazuri de construcţii de biserici unde lucrurile s-au făcut cel puţin suspect şi care, dacă ar fi cercetate de procurori, poate că ar demonstra fără tăgadă afirmaţiile preotului Ţuţuianu. Primul caz este chiar în Capitală, în Sectorul 1. Aici, o bisericuţă cât un bordei mai răsărit avea să înghită fonduri publice într-un ritm uluitor. În doi ani consecutivi, 2012 şi 2013, Primăria Sectorului 1 a alocat aproape un milion şi jumătate de lei (320.000 de euro) pentru ca preotul de aici să realizeze mai multe lucrări în lăcaşul de cult. Suma uriaşă pentru o parohie atât de mică ar fi trebuit să facă pe orice reprezentant al autorităţilor publice să-şi pună întrebări. Şi, pentru că ei nu şi-au pus, ne-am aruncat noi o privire pe actele achiziţiilor depuse ulterior de parohie la primărie. Aici se justifică achiziţionarea a trei clopote de 350 de mii de lei. Doar costul banalelor limbi de metal sărea de preţul unei maşini. Fără să ne declinăm identitatea de jurnalişti pentru a obţine un preţ cât mai corect, am trimis emailuri la firme care comercializează exact aceleaşi produse. Iar răspunsurile lor ne-au pus în faţa unei surprize de proporţii: pentru clopote de aceeaşi marcă, aceleaşi greutăţi, cu aceleaşi accesorii, am obţinut o ofertă de 128.000 de lei, un preţ de aproape trei ori mai mic decât cel decontat din banii noştri de parohia Galileea Străuleşti. Prin urmare, dacă s-ar fi respectat preţul real al pieţei, parohia ar fi cumpărat şi clopote şi ar fi economisit cât să construieşti o casă pentru bătrâni, o grădiniţă sau să hrăneşti o viaţă întreagă o familie de sărmani. Am încercat să luăm legătura cu patronul firmei care a vândut clopotele la biserică la suprapreţ, dar a negat că primăria ar fi ajuns să-i deconteze nişte clopote care, în realitate, costă de trei ori mai puţin. „Dacă preţurile vi se par un pic cam mari, eu am acolo un adaos, un comision de 20-30%”. „Preţurile sunt triple faţă de preţul pieţei”, îi spunem. „Asta vorbiţi cu cei de acolo, nu ştiu... Eu nu cred că preţurile sunt triple, aici vă contrazic un pic”, susţine omul de afaceri care a promis că se va uita pe acte şi va reveni cu un telefon pentru a aduce lămuri suplimentare. Nu a mai facut-o, însă. Realitatea bate planurile de pe hârtie Dar nu numai clopotele par să sune fals. Ci şi clopotniţa. Tot din banii contribuabililor, preotul de aici a primit, în 2012, aproape 110.000 de euro pentru a construi o clopotniţă, un lumânărar şi pentru a mări pridvorul bisericii. Dar, la faţa locului, lucrurile arată total diferit decât pe hârtie. Din exterior, pridvorul nu pare să fi suferit modificări substanţiale, dacă ne luăm după fotografiile de dinainte de renovări. Lumânărarul e, de fapt, un ansamblu de mai multe bucăţi de tablă sudată, a cărei valoare aproape nici nu contează. Am găsit pe internet ceva similar la doar 1.000 de euro. Iar clopotniţa nu are cum să coste singură 110.000 de euro. Ne-o confirmă o evaluare făcută de un inginer constructor. „Nu are cum să coste atât. Nu la preţul pieţei. Acum, ştii cum e, prost e cel care dă, nu cel care cere. Dacă nu faci licitaţie, poţi să plăteşti şi două milioane de euro pe aceeaşi clopotniţă”. Am trimis fotografia cu clopotniţa şi dimensiunile ei către trei firme de construcţii diferite, cerându-le să ne evalueze cam cât ne-ar costa dacă am vrea să facem una similară. Toate trei firmele ne-au făcut oferte apropiate de 5.000 de euro. Şi atunci întrebarea care se pune e simplă: pe ce s-au cheluit totuşi 110.000 de euro? Preotul implicat în achiziţii a refuzat să ne dea un interviu, trimiţându-ne la Arhiepiscopie. „Părintele mi-a spus că poate justifica toate sumele cheltuite Toate cheltuielile se umflă din pix Surse dintr-o altă arhiepiscopie din provincie ne spun că acelaşi mod de operare s-ar regăsi şi pe şantierele de pe raza eparhiei lor. „Sunt anumite suprafeţe care se construiesc - în loc de, să zicem, 500 de metri pătraţi, firma trecea 800. În loc de 10-20 de lei pe metru pătrat la manoperă, el trece 70 de lei. Am întâlnit situaţii când la construcţii noi erau prezentate în deviz articole de la monumente istorice unde preţul la manoperă era de zece ori mai mare. De exemplu, făcând zece metri liniari la arcadă, la construcţia nouă preţul era de o mie de lei, dar trecând în deviz «monumente istorice», preţul e de 10 mii de lei. El cheltuia o mie, dar lua din banii statului 10 mii”, ne spune sursa anonimă. Ca argument ne prezintă şi un document din care reiese că specialişti în construcţii au analizat şantierul unei biserici pentru care se cheltuiseră aproape 700.000 de lei, bani de la primărie şi de la Guvern. După o estimare la faţa locului, oamenii au constatat că aproape toate preţurile de achiziţie, cantităţile de materiale sau serviciile de pe şantier erau umflate. Nici arhiepiscopul şi nici reprezentantul firmei nu au dorit să facă vreo precizare referitoare la acest caz. „Construcţia de biserici este o bună afacere pentru preotul care o face şi pentru politicianul care dă. Banii aceştia care vin de la bugetul statului se oferă mai puţin la iniţiativa oamenilor bisericii. Vin aceşti politicieni care fac oferta. Preotul este bucuros că i se oferă, însă în puţine cazuri el se foloseşte de aceşti bani în întregime, pentru că se întorc la politician pe altă cale”, preotul Constantin Ţuţuianu Mai mulţi bani în 2017 de la buget Al doilea proiect de buget de stat pe 2017 acordă în plus, faţă de prima variantă, suma totală de circa 23,5 milioane lei pentru finanţarea unităţilor de cult şi pentru salarizarea personalului clerical. Astfel, alocarea pe anul acesta pentru sprijinirea construirii şi întreţinerii de biserici a fost majorată cu 50%, de la 20 la 30 milioane lei, iar contribuţia statului la salariile preoţilor, cu 3,76% (13,5 milioane lei), de la 359,19 la 372,69 milioane lei. În acest fel, bugetul destinat finanţării unităţilor de cult este programat să scadă în 2017 cu 75% faţă de execuţia preliminată pe 2016 (120 milioane lei), nu cu 83%, aşa cum era cazul în prima variantă de proiect de buget de stat pe anul acesta. Autor: Alex Nedea Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1281, Ultimul acces: 2026-11-05 09:08:33
|
Timp total: 0.04s...
[]:1