Cerc Pastoral în Ilfov: Creştinii au suferit în comunism, dar acum au mai mare luptă cu ispitele[2017-02-01]de Sorin IoniţePrimul Cerc Pastoral din anul 2017 al Protoieriei Ilfov Nord a fost organizat în parohia Adormirea Maicii Domnului din Afumaţi. Tema întâlnirii preoţeşti a fost Patriarhul Justinian Marina, mare apărător al Ortodoxiei în timpul regimului comunist, ne-a informat Pr. Doroşencu Ionuţ, secretarul Protoieriei. La întrunirea din 31 ianuarie 2017, prezidată de Pr. Cristian Burcea, Protoiereul Protopopiatului Ilfov Nord, au participat treisprezece preoţi. În deschidere a fost oficiată slujba Acatistului Adormirii Maicii Domnului, după care au fost susţinute două referate: Apostolatul social în timpul Patriarhului Justinian (susţinut de Pr. Florea Mitel de la parohia Boltaşu); Relaţia dintre Biserică şi Stat în timpul Patriarhului Justinian Marina (al Pr. Protopopescu Cătălin de la parohia Şindriliţa). La final, Părintele Protopop a subliniat în cuvântul rostit faptul că Biserica Ortodoxă Română a trecut prin grele încercări în perioada regimului comunist, credincioşii aflându-se de multe ori în imposibilitatea de a-şi mărturisi public credinţa. Totodată părintele Cristian a vorbit şi despre timpurile actuale, în care avem libertate de credinţă, dar ne confruntăm cu multe alte ispite. La întrunire au participat numeroşi credincioşi, între care şi autorităţi locale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1193, Ultimul acces: 2026-11-04 13:08:29
|
Timp total: 0.04s...
[]:1