Acad. Ioan Aurel Pop la ANB 2017: Cu sinceritate, dăruire şi sentiment putem face ca adevărul să ajungă acolo unde trebuie[2017-02-09]de Iulian DumitrascuÎn cadrul ANB 2017 a vorbit şi Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop. Academicianul a susţinut o prelegere în care a subliniat, printre altele, că Biserica Ortodoxă Română poate să restaureze armonia şi unitatea în societatea românească. Mai departe, a vorbit despre importanţa marcării unui secol de la Marea Unire din 1918. Cu acest prilej, anul 2018 în Patriarhia Română este dedicat unităţii de credinţă şi de neam. Până în 2018 să învăţăm să iertăm, este îndemnul Rectorului Universităţii Babeş-Bolyai, transmis la finalul prelegerii. Prezentăm în cele ce urmează mesajul integral al lui Ioan Aurel Pop: Am ascultat înfăptuiri deosebite pentru anul 2016 care ne umplu inima de bucurie. Suntem în 2017 şi, aşa cum Preafericirea Sa a spus aici la început, ne pregătim pentru marele praznic şi de credinţă şi de unitate naţională 2018. Constatăm că ne trezim şi suntem în plină dezbinare. Vreau să vă reamintesc că este un an încă înaintea noastră până vine ziua de 27 martie, noi suntem acum în februarie 2017, şi nu ne-am gândit cum să începem marea sărbătoare a unităţii. 27 martie a însemnat unirea Basarabiei, este prima provincie care a venit înapoi în ţară. 2018 este anul unităţii de credinţă şi de neam proclamat de Biserica Ortodoxă Română. Plecând de la asta, cred că în aceste momente, în lunile care vor veni, Biserica Ortodoxă Română şi poate şi Academia Română, ca instituţii principale de spiritualitate şi de cultură ale acestei ţări, ar putea să se ofere în această societate dezbinată să reinstaureze armonia, unitate, coeziunea, eliminarea acestei diviziuni care este bună până la un punct că uneori dacă ne divizăm ne putem uni mai bine mai târziu, dar nu este bine să sărbătorim unirea neuniţi. Abordarea specificului provinciilor istorice se face în aceste zile şi în aceste luni parcă mai apăsat decât odinioară. Eu ştiu că ţara asta s-a format din ţări. Am fost capabili de 100 de ani să avem o ţară mare şi respectată şi eu văd acum gelozii şi rivalităţi locale. Un coleg din Ardeal mi-a zis zilele trecute, foarte înverşunat şi tulburat, că nu se mai uită la o televiziune că nu se dă temperatura la Cluj care este al doilea oraş al ţării. Şi până televiziunea aia nu dă temperatura zilnică şi la Cluj şi le dă la Bucureşti şi Constanţa el nu se mai uită la televizor. Vreau să spun că oamenii încep să gândească, după părerea mea, sucit şi deformat. Cum văd eu îndeplinirea concretă a acestui rol şi unificator şi un rol de semănător al Bisericii noastre, semănător al armoniei? Nu numai să facem simpozioane, că le putem face multe, dar când sunt foarte multe nu îşi mai ating scopul. Avem scriitorii noştri creştini de la Gala Galaction şi Vasile Voiculescu uitaţi care pot fi puşi sub semnul unirii. Avem istoricii creştini, vă dau doi din Ardeal: Silviu Dragomir şi Ioan Lupaş. Şi ei aproape uitaţi. Cu rol mare la Sibiu, Cluj şi Timişoara. Avem artişti plastici creştini, avem compozitori şi interpreţi de muzică extraordinară. Mi-a spus Ion Bocşa zilele trecute că noi avem în România mai multe colinde decât toată Europa la un loc. Avem compozitori culţi de colinde şi câteodată le dăm, dar nu le mai pomenim numele. Ei au contribuit, cred, la realizarea unităţii. Dacă facem prea puţin, se pierde ideea de unitate. Dacă facem prea mult o stricăm. De aceea, cred că cu sinceritate, cu dăruire şi cu sentiment putem face ca adevărul să ajungă acolo unde trebuie, numai că adevărul nostru este relativ, iar cel dumnezeiesc este absolut. Şi cum putem suplini treaba asta: prin sinceritate şi mai ales prin bunătate. Am ajuns într-o ţară în care noi judecăm şi nu lăsăm pe Judecătorul Suprem. Noi judecăm şi uităm să mai şi iertăm. Cred că acum este momentul ca până în 2018 să învăţăm să iertăm. Sursa: www.alianta-familiilor.ro Contor Accesări: 1250, Ultimul acces: 2026-11-04 03:21:12
|
Timp total: 0.03s...
[]:1