Mihai Eminescu a fost omagiat la Putna în cadrul Festivalului Literar care îi poartă numele - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mihai Eminescu a fost omagiat la Putna în cadrul Festivalului Literar care îi poartă numele

[2019-01-18]
de Iulian Dumitraşcu

Mihai Eminescu a fost comemorat joi la Putna în cadrul manifestărilor aferente Festivalului Literar care îi poartă numele şi care a ajuns la a XXVIII-a ediţie.
Evenimente
De la ora 12:00, în biserica voievodală a Mănăstirii Putna stareţul Arhim. Melchisedec Velnic împreună cu părinţii slujitori ai aşezământului monahal au oficiat o slujbă de pomenire pentru poetul naţional.
După aceea, la bustul poetului Mihai Eminescu din incinta mănăstirii a fost depusă o coroană omagială.
De la ora 12:30 a avut loc decernarea premiilor „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană pe anul 2018.
Apoi, elevi ai Şcolii Generale „Mitropolit Iacob Putneanul” din Putna şi unii invitaţi speciali ai festivalului au susţinut un microrecital de poezii şi cântece care a evocat opera şi personalitatea lui Mihai Eminescu.
Organizatori
Festivalul Literar „Mihai Eminescu” a fost organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina şi Societatea Scriitorilor Bucovinenei, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, Mănăstirea Putna, Primăria comunei Putna şi Primăria comunei Şerbăuţi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 11541, Ultimul acces: 2026-11-03 03:16:20