Să-I cerem lui Dumnezeu ajutorul de a ne îndrepta – Arhiepiscopul Ciprian - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Să-I cerem lui Dumnezeu ajutorul de a ne îndrepta – Arhiepiscopul Ciprian

[2019-02-18]
de Iulian Dumitraşcu

Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului şi Vrancei i-a îndemnat în Duminica Vameşului şi a Fariseului pe credincioşii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Podgoria să-I ceară lui Dumnezeu ajutor pentru îndreptare.
„Evanghelia (n.r.: Luca 18:10-14) ne invită pe toţi să fim oameni sinceri, să ne recunoaştem aşa cum suntem şi să-I cerem lui Dumnezeu ajutorul de a ne îndrepta, de a progresa în urcuşul duhovnicesc spre întâlnirea cu Hristos”, a spus ierarhul.
În acest sens, Părintele Arhiepiscop a recomandat ca rugăciunea să fie rostită „întru smerenie, întru evlavie, cu sinceritate, recunoscându-ne micimea sufletească, starea de păcătoşenie, de îmbolnăvire spirituală, însoţită de dorinţa de îndreptare”.
Lăcaşul de cult din satul Podgoria a fost zidit între anii 1850-1856 de evlavioşii creştini Ruxandra şi Matei Tudorancea.
În perioada 1957-1959 s-a realizat actuala pictură a bisericii care a fost sfinţită în data de 4 octombrie 1959 de Episcopul Antim Angelescu al Buzăului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1104, Ultimul acces: 2026-11-03 21:04:39