George Pop de Băseşti – 100 de ani de la trecerea la cele veşnice a Bătrânului Naţiei[2019-02-26]În data de 23 februarie 2019 s-au împlinit 100 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui George Pop de Băseşti, cel care a prezidat Marea Adunare de la Alba Iulia din anul 1918. Conştient fiind că şi-a făcut datoria faţă de neam şi împlinit de faptul că a pecetluit un trecut plin de nădejdii şi strădanii, George Pop de Băseşti părăseşte cetatea Bălgradului, însoţit de locotenentul Alexandru Chiş din Odeşti şi se întoarce la Băseşti. În drum spre satul său natal, având de înfruntat un ger cumplit, se îmbolnăveşte grav, iar la 23 februarie 1919, viaţa i se stinge. Pe piatra sa funerară sunt înscrise cuvintele memorabile de sorginte evanghelică, pe care le rostise la Alba Iulia în faţa Marelui Sfat Naţional: „Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace că am văzut slobozirea neamului meu!”A primit din partea naţiunii supranumele de Badea George, iar poetul Octavian Goga l-a numit Patriarhul cauzei româneşti, pentru că şi-a dedicat întreaga viaţă cauzei românilor asupriţi din Ardeal, motiv pentru care, alături de ceilalţi memorandişti, ajunge pentru o perioadă de timp în închisoarea din Vacz. Luptele, pe care le-a purtat, şi idealurile, pentru care a trăit, au fost încununate cu succes prin unirea cu Ţara-Mamă din data de 1 decembrie 1918. La împlinirea unui secol de la moartea celui care a prezidat Unirea de la 1 decembrie 1918, pentru toate veacurile pecetluită, duminică, 24 februarie a.c., a avut loc comemorarea marelui bărbat al neamului, George Pop de Băseşti. La eveniment au participat numeroşi oameni de cultură, profesori, cercetători, de asemenea domnul Ioan Călăuz, primar al localităţii Băseşti, precum şi primarii din localităţile învecinate. Consiliul Judeţean Maramureş a fost reprezentat de Ioan Doru Dăncuş – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş. Evenimentul a debutat prin celebrarea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Părinte Vasile Bizău la biserica mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Băseşti, biserică ridicată pe terenul donat Bisericii Greco-Catolice de George Pop. Alături de Preasfinţia Sa au concelebrat părintele can. Emil Gîrboan – protopop de Baia Mare, părintele Gabriel Beşkid – preot al Mănăstirii din Băseşti, părintele Daniel Pop – preot la biserica greco-catolică din satul Băseşti şi numeroşi preoţi veniţi la sărbătoarea Băseştiului. În cuvântul de învăţătură, pornind de la evanghelia zilei, a Fiului Risipitor, Preasfinţitul Părinte Vasile Bizău a evidenţiat chipul patern şi iubitor al lui Dumnezeu pe care Isus îl predică. Un chip al lui Dumnezeu milostiv şi iubitor care aşteaptă şi se bucură de cel care se întoarce, dar în acelaşi timp şi suferă pentru cel care se îndepărtează. Este o suferinţă a Tatălui pe care o experimentează orice părinte. Această experienţă a omului ne descoperă că şi Dumnezeu suferă pentru cei care se îndepărtează de El, dar în acelaşi timp se şi bucură de cei care se regăsesc pe ei înşişi. Pilda Fiului Risipitor este cea de-a treia pildă pe care Isus o spune pentru a sublinia bucuria Tatălui: „Se cuvenea să ne bucurăm, spune Tatăl pentru că acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut a fost şi s-a aflat”. După Sfânta Liturghie s-a oficiat slujba parastasului şi s-au depus coroane de flori la bustul lui George Pop, ridicat în faţa primăriei din localitatea Băseşti. Evenimentul s-a încheiat cu o serie de activităţi culturale susţinute de elevii şcolii din localitate. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureş) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1205, Ultimul acces: 2026-11-03 03:34:46
|
Timp total: 0.04s...
[]:1