Acum 80 de ani era ales Papa Pius al XII-lea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Acum 80 de ani era ales Papa Pius al XII-lea

[2019-03-01]
Papa Pius al XII-lea
„Defensor civitatis”, adversar redutabil al ideologiilor totalitare din secolul XX, acuzat pe nedrept de „tăcere” în faţa Holocaustului, neobosit constructor de pace într-o lume aflată în ruine, un Papă care a canonizat mai multe femei decât predecesorii şi succesorii săi, dar şi Pontiful cel mai citat în documentele Conciliului Vatican II. Este vorba de Venerabilul Slujitor al lui Dumnezeu Pius al XII-lea, de la a cărui alegere ca Succesor al lui Petru, pe 2 martie 1939, se împlinesc 80 ani. Născut la Roma pe 1 martie 1876, Papa Pius al XII-lea a murit la Castel Gandolfo pe 9 octombrie 1958. A avut ca motto- pe stema pontificală „Opus iustitiae pax”.

Directorul editorial Andrea Tornielli, de la Vatican News, a dedicat acestei aniversări un editorial în care evidenţiază personalitatea excepţională a acestui Pontif din secolul XX. „O anumită publicistică l-a descris drept ultimul reprezentant al unei Biserici ancorate în trecut, subliniind doar discontinuitatea cu Sfântul său succesor. Şi totuşi, Papa Pius al XII-lea, pe numele de mirean Eugenio Pacelli, este o figură care merită să fie încă studiată în profunzime, ceea ce va fi mai uşor din momentul deschiderii arhivelor vaticane referitoare la pontificatul său”, citim în editorial.
„Papa Pacelli a cunoscut îndeaproape paginile întunecoase ale secolului XX, a fost ostatic al revoluţionarilor bolşevici, a văzut naşterea nazismului, a cărui periculozitate a remarcat-o ca tânăr Nunţiu Apostolic la München, ajungând să îi scrie Cardinalului Pietro Gasparri că ‘nazismul este probabil cea mai periculoasă erezie a epocii noastre’. A fost, ca secretar de stat, un colaborator credincios al Papei Pius al XI-lea, împărtăşind dezgustul faţă de ideologiile totalitare, dar şi tentativa de găsire a unui modus vivendi cu statele mai ostile care să garanteze un minimum de libertate pentru creştini. A devenit Papă exact acum 80 de ani, în ajunul unui război care avea să numere peste cincizeci de milioane de morţi, culminând cu abisul Holocaustului, genocidul a şase milioane de evrei comis de nazişti.”
Tornielli continuă: „A fost un Papă preamărit şi foarte îndrăgit în timp ce era în viaţă. I-a fost recunoscut titlul de defensor civitatis, fiind protagonistul unei vaste operaţiuni de caritate în favoarea tuturor celor prigoniţi. Pontificatul său s-a derulat în anii grei de după război, dar a indicat calea de urmat pentru a reconstrui prin democraţie tot binele care a fost spulberat de conflict. A fost protagonist în evenimentele cruciale ale politicii din Italia. O anumită dezbatere istoriografică, astăzi în sfârşit mai puţin înfocată, l-a prezentat drept un ‘Papă al tăcerilor’ pentru atitudinea arătată în timpul Holocaustului. Dar o evaluare mai calm şi aprofundată despre pontificatul său ajută la înţelegerea faptului că Papa Pacelli, prin deciziile sale şi magisteriul său, a fost o punte între o epocă şi alta chiar şi în domeniul eclezial. În 1952, în plin Război Rece, a pus în practică cel dintâi chiar în raportul cu comunismul, tradiţionala deosebire dintre greşeală şi greşitor.”
„Papa Pacelli a publicat documente doctrinare foarte importante şi a contribuit la evoluţiile consacrate de Conciliul Vatican II devenind Pontiful cel mai citat: a deschis posibilitatea aplicării metodei istorico-critice pentru studierea Bibliei, a susţinut mişcarea liturgică şi a reînnoit riturile Săptămânii Sfinte. A luat în calcul ipoteza evoluţionistă, a încurajat metodele naturale pentru paternitatea şi maternitatea responsabilă, a internaţionalizat colegiul Cardinalilor şi în 1946 a voit ceea ce vreme de 55 de ani avea să rămână ‘crearea’ de noi Cardinali cea mai numeroasă din istoria Bisericii. A canonizat, în raport cu ceremoniile prezidate, cel mai mare număr de femei, mai mult decât toţi predecesorii şi succesorii săi.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1185, Ultimul acces: 2026-11-04 00:26:14