Continuă lucrările la Catedrala Naţională. Se montează învelitorile de cupru[2019-03-01]de Sorin IoniţeLucrările pentru finalizarea Catedralei Naţionale au fost reluate la scurt timp după sfinţirea altarului şi se desfăşoară în condiţii optime datorită vremii favorabile. Eforturile sunt concentrate pe finalizarea construcţiei celei mai mari dintre turle, dar şi pe montarea învelitorilor de cupru pe turlele mici. „Se lucrează la Turla Pantocrator la armare, cofrare respectiv betonare pereţi peste cota +91, iar la partea de şarpante metalice lucrăm la Turla Clopotniţă şi la Altar”, a declarat pentru Trinitas TV Ing. Vlad Florin Popescu. „Pe partea de sud-est, lucrăm la învelitorile de cupru peste turlele mici, iar pe partea dinspre vest la completarea asterelii peste şarpanta metalică de la turlele mici”, a mai spus Vlad Florin Popescu. Inginerul a precizat că până la finalul lunii mai este planificată finalizarea montării învelitorilor la turlele mici şi la Turla Clopotniţă dar şi începerea tencuielilor exterioare, în funcţie de condiţiile meteorologice. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3106, Ultimul acces: 2026-11-03 21:13:28
|
Timp total: 0.04s...
[]:1