Episcopul Petru Pavel Aron, comemorat la 255 de ani de la trecerea la cele veşnice - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Episcopul Petru Pavel Aron, comemorat la 255 de ani de la trecerea la cele veşnice

[2019-03-26]
în Capela Arhiereilor
26.03.2019, Blaj (Catholica) - Zeci de credincioşi au asistat la manifestările organizate de Asociaţia Generală a Românilor Uniţi, Greco-Catolici, Blaj, vineri, 22 martie 2019, de comemorare a marelui Episcop Petru Pavel Aron, de la a cărui trecere la cele veşnice s-au împlinit, pe 9 martie, 255 de ani. Evenimentul a început cu o slujbă de pomenire a marelui Ierarh greco-catolic, care a fost oficiată de PS Claudiu Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, în Capela Arhiereilor, din Blaj, în prezenţa pr. paroh Cristian Rus, a rectorului Seminarului Teologic, pr. Florian Guţiu, a altor preoţi profesori la Facultatea de Teologie Greco-Catolică Blaj şi a studenţilor teologi blăjeni.
Personalitatea lui Petru Pavel Aron a fost evocată de prof. univ. dr. Ion Buzaşi, care a elogiat contribuţia celui de-al doilea mare Episcop al Blajului – primul fiind Inochentie Micu Klein – în istoria Bisericii Române Unite cu Roma dar şi în istoria României. Considerat, pe bună dreptate, al doilea întemeietor al Blajului, Petru Pavel Aron este cel care a deschis, la 11 octombrie 1754, la Blaj, primele şcoli sistematice cu predare în limba română din Transilvania, în care „nicio plată de la ucenici aşteptându-se”, eveniment care a constituit actul de naştere a învăţământului în limba română.
Prof. univ. dr. Ion Buzaşi, reputat filolog al Blajului contemporan, a evidenţiat, cu această ocazie, principalele direcţii în care s-a afirmat Episcopul Petru Pavel Aron: a abordat o cale eficientă, „neleopoldiniană”, în promovarea şi afirmarea naţiunii române din Transilvania (şcoală şi cultură), a fost un mare apărător al unirii religioase cu Roma (prin volumele „Floarea Adevărului” şi „Dogmatica Învăţătură”), a efectuat numeroase vizite canonice, în condiţii dificile, care i-au pus viaţa în pericol, şi a avut o contribuţie importantă în istoria literaturii române, prin iniţierea primei traduceri în limba română a Bibliei de la Blaj (1760-1761, traducerea Vulgatei din limba latină). „Figură legendară, aproape de sfinţenie”, Petru Pavel Aron a dus o viaţă ascetică, exemplară, fiind una dintre cele mai importante figuri din istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
În cadrul manifestării de vineri, directorul Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi, Greco-Catolici, Blaj, Ion Moldovan, a prezentat cea de-a treia carte din Colecţia „Biblioteca AGRU Blaj”, „Floarea torcătoarea” de Alexandru Lupeanu-Melin, care a fost lansată cu această ocazie, o colecţie de trei povestioare foarte frumoase, pline de tâlc, scrise de marele publicist şi scriitor al Blajului interbelic, dar nepublicate până acum. Ultimul moment oficial al evenimentului de la Capela Arhiereilor a fost vernisarea unei expoziţii de cărţi poştale vechi, reprezentând şcolile Blajului de la Petru Pavel Aron încoace, în cadrul căreia participanţii au putut viziona imagini rare, din colecţia particulară a economistului Iulius Mihu, membru al AGRU Blaj, pasionat de istoria Blajului, care deţine o importantă arhivă de poze şi documente vechi. Ca de obicei, la final a fost organizată şi o mică agapă fraternă. (text & foto: Nicu Goga pentru RadioBlaj.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 998, Ultimul acces: 2026-11-03 13:44:29