Tezaurul uman viu Nicolae Vădan a fost premiat de Biserică[2019-11-23]de Gheorghe AnghelLutierul clujean Nicolae Vădan, Tezaur Uman Viu, a primit din partea Protopopiatului Ortodox Huedin Diploma Omagială Protopop Martir Aurel Munteanu, informează Radio Renaşterea. Distincţia i-a fost înmânată joi de părintele protopop Lupuţan Dan, în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru activitatea deosebită în apărarea, promovarea şi transmiterea valorilor tradiţionale ale satului românesc. Momentul a avut loc în biserica din satul Ruseşti, satul natal al lutierului, după Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul hramului locaşului de cult, „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. Nicolae Vădan este un constructor de instrumente muzicale din lemn. În confecţionarea acestora utilizează numai lemn din pădurile româneşti, cu prioritate din apropierea satului său de obârşie. A construit până acum aproape 100 de instrumente performante, care corespund nu doar interpretării muzicii populare ci şi a celei clasice. Din anul 2018 este deţinătorul titlului Tezaur Uman Viu acordat de Ministerul Culturii, o iniţiativă a UNESCO privind salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial ce vizează identificarea şi recunoaşterea la nivel naţional a celor care creează şi, implicit, păstrează valorile tradiţionale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 856, Ultimul acces: 2026-11-04 00:13:44
|
Timp total: 0.04s...
[]:1