Papa către autorităţile japoneze: Economia trebuie să acorde prioritate demnităţii umane[2019-11-25]Între indicatorii unei ţări, preocuparea pentru demnitatea şi viaţa umană este mai importantă decât puterea economică, le-a spus Papa Francisc autorităţilor japoneze, funcţionarilor de stat şi diplomaţilor luni, 25 noiembrie 2019, în Tokyo. „Demnitatea umană trebuie să fie în centrul oricărei activităţi sociale, economice şi politice; trebuie promovată solidaritatea inter-generaţională şi, la toate nivelurile vieţii comunitare, trebuie demonstrată preocupare pentru cei care sunt uitaţi şi excluşi.”Într-o schimbare faţă de protocolul obişnuit, Papa Francisc s-a întâlnit cu prim-ministrul şi cu autorităţile Japoniei aproape spre finalul vizitei sale în această ţară, şi nu la începutul ei. El s-a întâlnit de asemenea, în 25 noiembrie, cu împăratul Naruhito. Pontiful a îndemnat autorităţile japoneze să includă ecologia umană în eforturile lor de a proteja mediul şi de a înfrunta „prăpastia crescândă dintre bogaţi şi săraci, într-un sistem economic global care permite câtorva privilegiaţi să trăiască în bogăţie în timp ce majoritatea populaţiei mondiale trăieşte în sărăcie”. El a folosit imaginea delicată a frumoasei flori de cireş a Japoniei pentru a ilustra fragilitatea casei comune în faţa dezastrelor naturale şi a „avidităţii, exploatării şi devastării realizate de om”. „În aceste zile am apreciat din nou patrimoniul cultural preţios pe care Japonia, în decursul multor secole de istorie, a fost în măsură să îl dezvolte şi să îl ocrotească, şi valorile religioase şi morale profunde care caracterizează această cultură antică”. Lăudând frumuseţea ţării, l-a citat pe misionarul iezuit Alessandro Valignano, care a scris în 1579: „Oricine doreşte să vadă ceea ce Domnul nostru a dat omului este suficient să vină în Japonia pentru ca să vadă aceasta”. Pontiful a mai lăudat atenţia Japoniei faţă de suferinţa celor mai puţin norocoşi şi a celor cu dizabilităţi. „Motoul vizitei mele este ‘A proteja fiecare viaţă’, recunoscând demnitatea sa inviolabilă şi importanţa de a arăta solidaritate şi sprijin fraţilor noştri în faţa oricărei necesităţi”. „O cultură a întâlnirii şi a dialogului – caracterizată de înţelepciune, viziune şi lărgime de orizont – este esenţială pentru a construi o lume mai dreaptă şi mai fraternă. Japonia a recunoscut importanţa de a promova contacte personale în sectoarele instruirii, culturii, sportului şi turismului, ştiind că acestea pot să contribuie mult la armonie, la dreptate, la solidaritate şi la reconciliere, care sunt cimentul construcţiei păcii. Putem vedea un exemplu evident al acestui lucru în spiritul olimpic, care uneşte sportivi din toată lumea într-o competiţie care nu se bazează în mod necesar pe rivalitate, ci pe căutarea excelenţei. Sunt sigur că Jocurile Olimpice şi Paralimpice, care se vor ţine anul viitor în Japonia, vor folosi ca stimulent pentru a face să crească un spirit de solidaritate care să depăşească graniţele naţionale şi regionale şi să caute binele întregii noastre familii umane.” „Acum când vizita mea în Japonia se îndreaptă spre încheiere, exprim încă o dată recunoştinţa mea pentru invitaţia pe care am primit-o, pentru ospitalitatea cordială cu care m-aţi însoţit şi pentru generozitatea tuturor celor care au contribuit la rezultatul său fericit. Şi propunându-vă aceste gânduri, doresc să vă încurajez în eforturile voastre pentru a da formă unei ordini sociale tot mai capabile să protejeze viaţa, tot mai respectuoase faţă de demnitatea şi de drepturile membrilor familiei umane. Asupra voastră şi asupra familiilor voastre şi asupra tuturor în slujba cărora sunteţi puşi invoc belşugul binecuvântărilor divine.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 863, Ultimul acces: 2026-11-03 16:16:01
|
Timp total: 0.04s...
[]:1