Papa în Tokyo: Cristos ne ajută să ne stabilim priorităţile în viaţă[2019-11-25]În mijlocul confuziei şi neliniştii care se găsesc adesea în societatea modernă, Cristos ne oferă perspectiva şi libertatea pentru a ne trăi vieţile cum se cuvine, a spus Papa Francisc la Liturghia celebrată în Tokyo luni, 25 noiembrie 2019. „Atitudinile lumeşti, care caută şi urmăresc numai propriul profit sau beneficiu în această lume, şi egoismul care pretinde fericirea individuală, în realitate ne fac în mod profund nefericiţi şi sclavi, pe lângă că împiedică dezvoltarea unei societăţi cu adevărat armonioase şi umane”. Dar atunci când îl ascultăm cu atenţie pe Cristos, găsim o nouă perspectivă în viaţă.„În Isus găsim culmea a ceea ce înseamnă umanul şi ne arată calea care ne conduce la plinătatea capabilă să depăşească toate calculele cunoscute; în El găsim o viaţă nouă, în care experimentăm libertatea de a ne şti fii iubiţi ai lui Dumnezeu”. Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie pe Stadionul Dome din Tokyo, ca parte a vizitei sale de trei zile în Japonia, care a inclus opriri şi în Nagasaki şi Hiroshima. În predica sa, Papa a atras atenţia asupra faptului că sentimentul nostru de libertate ca şi copii ai lui Dumnezeu poate fi înăbuşit atunci când „rămânem prizonieri ai cercului vicios al anxietăţii şi al competitivităţii, sau când ne concentrăm toată atenţia şi cele mai bune energii ale noastre în căutarea obsedantă şi frenetică a productivităţii şi consumismului ca unic criteriu pentru a măsura şi a valida alegerile noastre sau a defini cine suntem şi cât valorăm”. Acest mod de a privi lucrurile „puţin câte puţin ne face impermeabili şi insensibili la lucrurile importante, împingând inima să bată pentru lucrurile superflue sau efemere. Cât de mult oprimă şi înlănţuie sufletul agitaţia de a crede că totul poate fi produs, totul poate fi cucerit şi totul poate fi controlat!” Deşi Japonia se bucură de o economie foarte dezvoltată, a spus Papa, mulţi dintre locuitorii ei sunt copleşiţi de grijile şi neliniştile vieţii. „Casa, şcoala şi comunitatea, destinate să fie locuri în care fiecare susţine şi ajută pe alţii, se deteriorează tot mai mult din cauza competiţiei excesive în căutarea câştigului şi a eficienţei. Multe persoane se simt dezorientate şi neliniştite, sunt oprimate de prea multele exigenţe şi preocupări care le iau pacea şi echilibrul.” În acest context, Cristos ne oferă ca un balsam vindecător cuvintele Sale, „care ne invită să nu ne agităm şi să avem încredere. De trei ori ne spune cu insistenţă: Nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră… pentru ziua de mâine. Aceasta nu este o invitaţie la a ignora ceea ce se întâmplă în jurul nostru sau a deveni nepăsători faţă de ocupaţiile şi responsabilităţile noastre zilnice; dimpotrivă, este o provocare la a deschide priorităţile noastre spre un orizont de sens mai amplu şi a crea astfel spaţiu pentru a privi în aceeaşi direcţie: ‘Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga'”. Domnul „ne invită să reconsiderăm alegerile noastre zilnice pentru a nu rămâne prinşi sau izolaţi în căutarea succesului cu orice preţ, chiar cu preţul vieţii”. Această perspectivă ne permite să ne ordonăm priorităţile în viaţă, trecând de la o existenţă egoistă şi izolată la o comunitate a recunoştinţei şi compasiunii, care recunoaşte valoarea oricărei vieţi umane. „Această invitaţie a Domnului ne aminteşte că avem nevoie să recunoaştem cu bucurie că realitatea noastră este rod al unui dar şi să acceptăm şi libertatea noastră ca har… Suntem invitaţi ca şi comunitate creştină să protejăm fiecare viaţă şi să mărturisim cu înţelepciune şi curaj un stil marcat de gratuitate şi de compasiune, de generozitate şi de ascultare simplă, un stil capabil să îmbrăţişeze şi să primească viaţa aşa cum se prezintă ‘cu toată fragilitatea şi micimea sa şi de multe ori chiar cu toate contradicţiile sale şi lipsa de sens’.” „Vestirea Evangheliei Vieţii ne determină şi cere de la noi, comunitate, să devenim un spital de campanie, pregătit pentru a îngriji rănile şi a oferi mereu un drum de reconciliere şi de iertare. Deoarece pentru creştin singura măsură posibilă cu care să evalueze fiecare persoană şi fiecare situaţie este aceea a compasiunii Tatălui faţă de toţii fiii Săi. Uniţi cu Domnul, cooperând şi dialogând mereu cu toţi bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă precum şi cu aceia cu diferite convingeri religioase, putem să ne transformăm în plămadă profetică a unei societăţi care tot mai mult să protejeze şi să se îngrijească de fiecare viaţă.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 855, Ultimul acces: 2026-11-03 14:56:05
|
Timp total: 0.04s...
[]:1