Activităţile Arhiepiscopiei Iaşilor au angrenat peste 10.000 de tineri în 2019[2019-11-27]de Sorin IoniţeEchipa Departamentului Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor a angrenat în activităţile din 2019 peste 10.000 de tineri cu ajutorul celor 13 preoţi Responsabili de Tineret şi a altor peste 550 de voluntari. Aceste activităţi au fost analizate marţi în şedinţa anuală a departamentului desfăşurată la Castelul Sturdza de la Miclăuşeni. În 2019, Departamentul Misiune pentru Tineret a organizat peste 20 de proiecte diverse adresate tinerilor, 67 de tabere în sate, 13 întâlniri în protopopiate cu participarea a peste 1.400 de tineri, 17 seminarii de formare în sate având 235 beneficiari, 20 de Sfinte Liturghii misionare, o Întâlnire a Tinerilor Ortodocşi din Moldova, un concurs de cunoaştere a Noului Testament la care au participat 287 de tineri, un campionat de fotbal, un Pelerinaj Pedestru, un proiect de burse educaţionale. Departamentul a oferit în acelaşi timp sprijin în activităţile ASCOR Iaşi şi ale celor 27 de filiale ATOR, servicii de formare sau suport eparhiilor sufragane din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi altor eparhii din Patriarhia Română. „Peste 550 de voluntari au fost formaţi şi implicaţi în proiectele noastre fapt ce ne-a permis să intrăm în legătură şi să oferim activităţi unui număr de peste 10.000 de tineri din Arhiepiscopia Iaşilor”, a declarat pentru Basilica.ro Gabriela Pipirig, Coordonatorul Departamentului Misiune pentru Tineret. „A investi capital financiar, timp sau efort în tineri care de foarte multe ori sunt schimbători şi nestatornici poate părea la prima vedere o investiţie nepotrivită. La sfârşitul fiecărui an de activitate, atunci când vin spre noi tineri care ne spun, şi simţim, că şi-au schimbat viaţa în bine participând la activităţile pe care le-am organizat ne dăm seama că investiţia noastră minimă a meritat şi de aceea ne propunem, cu ajutorul lui Dumnezeu, să rămânem împreună pentru tineri!”, a semnalat Gabriela Pipirig. Departamentul Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor are ca scop sprijinirea preoţilor în lucrarea de îmbisericire a tinerilor, pentru cunoaşterea, trăirea şi mărturisirea credinţei ortodoxe. Începând cu anul 2018, în cele 13 protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor au fost cooptaţi 13 preoţi voluntari care îndeplinesc funcţia de responsabili cu activităţile de tineret în cadrul protopopiatelor. Cei 13 preoţi sunt membri ai Departamentului Misiune pentru Tineret şi încearcă prin multe ore de voluntariat, efort şi dăruire să descopere căi de apropiere şi adâncire a tinerilor în Biserică şi să creeze cadrul ca tinerii din Arhiepiscopia Iaşilor să îşi pună darurile în valoare nu în altă parte, ci în Biserică. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 844, Ultimul acces: 2026-11-03 14:37:27
|
Timp total: 0.03s...
[]:1