Papa Francisc: Preoţii trebuie să fie stânci ale credinţei[2019-12-11]Papa FranciscPreoţii trebuie să tindă spre o relaţie puternică cu Cristos, începând din seminar, pentru a putea fi călăuzele în credinţă de care societatea de-creştinată de astăzi are nevoie, a spus Papa Francisc luni, 9 decembrie. Adresându-se seminariştilor şi preoţilor din nordul Italiei, Pontiful a spus: „Cei care sunt mai expuşi la vântul rece al incertitudinii sau al indiferenţei religioase au nevoie să găsească în persoana preotului acea credinţă robustă care este ca o făclie în noapte şi ca o stâncă de care să se alipească.” Cum pot preoţii să aibă o astfel de credinţă puternică? Folosindu-se de formarea asigurată în seminar: „Sunt anii cei mai favorabili pentru a învăţa să ‘se stea cu El’ (Isus), gustând cu uimire harul de a fi discipolii Săi, a învăţa să îl asculte, să contemple faţa Sa… Aici experienţa tăcerii şi a rugăciunii este fundamentală: acolo, rămânând în prezenţa sa, discipolul poate să îl cunoască pe Învăţător, aşa cum este cunoscut de El.” Şi a completat imediat: „Dar este esenţială şi întâlnirea cu Isus în faţa şi în trupul săracilor. Şi aceasta este parte integrantă a formării spirituale a seminaristului.” Desigur, timpul din seminar este şi un timp al studiului, parte a unui „itinerar care tinde la educarea unei credinţe vii, a unei credinţe conştiente, chemate să devină credinţa păstorului”, „un instrument privilegiat al unei cunoaşteri sapienţiale şi ştiinţifice, capabil să asigure temelii solide întregului edificiu al formării viitorilor preoţi”. Profesorii şi seminariştii prezenţi luni la audienţa cu Papa au venit de la Seminarul Pontifical Regional Flaminio, înfiinţată de Sfântul Papă Pius al X-lea. Ei au venit însoţiţi de Cardinalului Matteo Zuppi şi de Mons. Luigi Bettazzi, Episcop emerit – „care este aproape de aceeaşi vârstă cu Seminarul”, a exclamat Papa. Spre finalul discursului, Pontiful a subliniat patru „apropieri”: „A fi aproape de Dumnezeu în rugăciune, am spus, se începe din Seminar. A fi aproape de Episcop, mereu aproape de Episcop: fără Episcop Biserica nu merge, fără Episcop preotul poate să fie un lider, dar nu va fi preot. A treia apropiere: a fi aproape de preoţime, între voi. Acesta este un lucru care pe mine mă face să sufăr, când văd preoţimi fragmentate, unde sunt unul împotriva altuia, sau toţi respectuoşi, dar după aceea bârfesc unul despre altul. […] Şi a patra apropiere: apropierea de poporul lui Dumnezeu. Vă rog, nu uitaţi de unde veniţi. […] Dacă lipseşte una dintre acestea, preotul nu funcţionează şi va aluneca, lent, în pervertirea clericalismului sau în atitudini de rigiditate.” Amintind de sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, Papa a invocat ajutorul Mariei: „cea care a fost mereu unită cu Isus de la zămislire până la moartea pe cruce să vă ajute să descoperiţi în fiecare zi ‘comoara’, ‘mărgăritarul preţios’ care este Cristos şi Împărăţia Sa, şi să deveniţi vestitori bucuroşi ai Evangheliei sale. Seminarul este şi timpul în care este primită Maria ca Mamă în propria casă, în propria viaţă, ca apostolul Ioan. Ea să vă însoţească. Binecuvântez drumul vostru, cu mijlocirea Sfântului Papă Pius al X-lea. Mă rog pentru voi. Şi voi, vă rog, rugaţi-vă pentru mine. Mulţumesc.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 951, Ultimul acces: 2026-11-03 23:17:15
|
Timp total: 0.04s...
[]:1