Seminariştii orădeni au umblat cu colindul[2019-12-21]Postul Crăciunului presupune, pe lângă o mai mare atenţie asupra vieţii spirituale pe care trebuie să ne-o acordăm prin rugăciune, devoţiune, meditaţie şi citirea textelor sacre şi o trăire comunitară prin care să ducem mai departe vestea naşterii Mântuitorului Cristos. Urmând acest obicei bine înrădăcinat în poporul nostru, şi seminariştii orădeni au participat în luna decembrie a.c. la diverse manifestări, activităţi şi momente comunitare înafara seminarului.Astfel,la începutul lunii, având dorinţa de a îmbina atmosfera unei vieţi într-o parohie cu bucuria de a vesti, prin colind, Naşterea Domnului, am pornit să urăm, prin numeroase comunităţi parohiale, bucuria Crăciunului. În seara de 5 Decembrie, am fost primiţi cu mare căldură de către surorile bazilitane din Baia Mare. Comunitatea seminarului orădean a celebrat Vecernia Mare a Sfântului Nicolae la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare, după care am pregătit un moment artistic bucurându-ne împreună de magia şi de spiritul sărbătorilor. În cea de-a doua zi, la Mănăstirea Prislop, a avut loc hirotonirea întru preoţie a prietenului şi fostului nostru coleg, pr. Vasile Petcaş, unde PS Vasile Bizău ne-a primit cu dragoste părintească pentru a anima, dirijaţi fiind de maestrul Radu Mureşan, Sf. Liturghie şi rânduiala hirotonirii sacerdotale. După acest minunat eveniment ne-am bucurat alături de credincioşii prezenţi la mănăstire, de PS Vasile Bizău şi de părintele nou hirotonit de o agapă frăţească ca semn şi preţuire a comuniunii. Pe finalul zilei de 6 decembrie, pr. Matei Chiriloaei, preot paroh de Jibou ne-a primit cu braţele deschise pentru a-i aduce în mijlocul familiei acestuia şi comunităţii pe care o păstoreşte cu dragoste părintească, spiritului şi frumuseţea sărbătorii Naşterii Domnului. În drumul nostru spre casă, am făcut un scurt popas şi la parohia „Sf. Petru şi Pavel”, colindându-l pe pr. Daniel Bertean, împreună cu familia dânsului, dar şi la comunitatea surorilor „Preasfintei Inimi a lui Isus” din Zalău, unde am colindat şi ne-am rugat împreună cu pr. Fiţ Alexandru şi Bertean Daniel în capela comunităţii monastice. L-am colindat apoi, acasă, şi pe pr. Alexandru Fiţ, împreună cu familia. Ultima oprire din acea zi a fost la Plopiş la casa părintească a colegului nostru Gabriel Pop, unde am avut ocazia să îi colindăm pe membri familiei şi pe părintele paroh Şanta Ioan. În cadrul acestei săptămâni, PS Virgil Bercea ne-a onorat cu prezenţa în Aula Magna a Seminarului Greco-Catolic orădean, unde seminariştii alături de formatori, de elevi şi de studenţii laici ai Colegiului „Sfânta Familie” au ţinut un scurt moment artistic interpretând colinde şi cânte specifice perioadei. Mai apoi PS Virgil a petrecut seara împreună cu seminariştii pentru a-i întări în credinţă şi în drumul lor spre Sfânta Preoţie, vorbindu-le despre importanţa iubirii, comuniunii, înţelegerii, iertării şi împăcării într-o comunitate. Înainte de concertul anual de colinde de la Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea, am pornit să îl colindăm pe PS Laslo Böcskéi, Episcopul romano-catolic de Oradea, care ne-a primit cu dragoste frăţească în Palatul Episcopal, unde ne-a prezentat istoria Diecezei de Oradea şi a palatului. Vineri, 20 Decembrie a.c, seminariştii orădeni au participat la concertul extraordinar de colinde organizat de Episcopia Greco-Catolică şi de către Catedrala „Sfântul Nicolae”, urmând ca după acest minunat eveniment să intre în vacanţa de Crăciun, plini de haruri şi bucurii pe care să le împărtăşească comunităţilor lor. (redacţia Seminarului) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 905, Ultimul acces: 2026-11-03 08:21:34
|
Timp total: 0.04s...
[]:1