Prin prezenţa Sa în Egipt, Hristos transformă blestemul în binecuvântare – Patriarhul Daniel[2019-12-29]de Mihail Mere-AlbeÎn Duminica după Naşterea Domnului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a evidenţiat urmările faptului că Egiptul a devenit locul de refugiu al pruncului Hristos. „Egiptul devine un loc de refugiu, de scăpare pentru pruncul Iisus şi prin prezenţa Sa în Egipt Hristos transformă blestemul în binecuvântare arătând că şi păgânii sunt chemaţi la mântuire”, a spus Părintele Patriarh Daniel. Preafericirea Sa a participat duminică la slujba Sfintei Liturghii oficiată la Mănăstirea Samurcăşeşti. Reflectând asupra textului evanghelic duminical care expune „Fuga în Egipt” (Matei 2:13-23), Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit că Egiptul a fost o ţară „în care evreii au cunoscut robia şi umilinţa, fiind considerată blestemată şi plină de idoli”. Chiar dacă îndată după Naşterea Sa pruncul Iisus este întâmpinat cu bucurie de îngeri, păstori şi de magii de la Răsărit, totuşi este primit cu ostilitate şi ameninţare cu moartea de regele Irod al Iudeii. Din acest motiv pruncul Iisus este ocrotit de îngeri care îl îndeamnă pe dreptul Iosif să meargă în Egipt până la moartea lui Irod. Monahii egipteni, rezultatul binecuvântării pruncului Iisus Părintele Patriarh Daniel a menţionat că evanghelia din Duminica după Naşterea Domnului „ne arată în esenţă că Dumnezeu schimbă exilul în binecuvântare”. Astfel, câteva secole mai târziu, a evidenţiat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Egipt au început să se dezvolte o mulţime de mănăstiri în care mii şi mii de călugări se rugau ziua şi noaptea. „Aceşti monahi care au fugit de lume ca să-şi răstignească patimile egoiste şi să dobândească sfinţenia sunt rezultatul binecuvântării pruncului Iisus privind Egiptul”, a spus Preafericirea Sa. Călugării egipteni, spre deosebire de faraoni care sperau ca prin piramidele lor şi prin îmbălsămare să dobândească viaţa veşnică, au descoperit izvorul nemuririi în Iisus Hristos. „Prin smerenie, nevoinţă, post şi rugăciune multă au descoperit că nemurirea nu se află în piramide, ci se află în interiorul inimii”. Pentru acest fapt, a explicat Patriarhul Daniel, ei au fost cea mai mare binecuvântare pentru Egipt. Părintele Patriarh a mai amintit de faptul că în Egipt s-au născut mari sfinţi, mulţi martiri şi părinţi ai bisericii care au apărat dreapta credinţă în faţa ereziilor şi care au chemat lumea la sfinţenie. În finalul omilei Sale, Preafericirea Sa a concluzionat că binecuvântarea lui Hristos pentru Egipt arată cum Dumnezeu schimbă răul în bine şi a îndemnat să ocrotim şi să ajutăm toate familiile cu copii, aflate în primejdie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 945, Ultimul acces: 2026-11-02 04:55:08
|
Timp total: 0.03s...
[]:1