Naşterea Domnului a fost sărbătorită în Orientul Apropiat: Pr. Gheorghe Costea a slujit în Liban[2019-12-28]de Gheorghe AnghelDe Naşterea Domnului, comunitatea românească din Liban s-a reunit în rugăciune la Biserica Sfântul Gheorghe din cartierul Ashrafiye – Liban. Alături de credincioşi a fost prezent Pr. Gheorghe Costea, preotul comunităţii române din Siria şi Liban. În ajunul sărbătorii a fost oficiată Vecernia. Foto credit: Pr. Gheorghe Costea. „Slujba a fost săvârşită împreună cu Pr. Iustin Dib, parohul bisericii Sfântul Gheorghe din cartierul Ashrafiye şi cu alţi clerici; românii care au participat la slujbă au rămas apoi pentru Taina Sfintei Spovedanii”, a precizat Pr. Dr. Gheorghe Costea. La Sfânta Liturghie de Crăciun au participat aproximativ 30 de persoane şi oficialităţi ale statului român: Excelenţa Sa Domnul Victor Mircea, Ambasadorul României la Beirut, domnul Cătălin Albu, Şeful Secţiei Consulare – Beirut. „La sfârşitul slujbei fiecare credincios a primit o iconiţă cu Naşterea Domnului, Pastorala de Crăciun şi Calendarul creştin-ortodox pentru anul 2020, oferite prin grija Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României”, a declarat Pr. Gheorghe Costea. Spre deosebire de alţi ani, preotul Gheorghe Costea nu a avut posibilitatea să meargă la credincioşii din Damasc pentru a le vesti Naşterea Domnului, din cauza situaţiei conflictuale din zonă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 898, Ultimul acces: 2026-11-03 14:30:05
|
Timp total: 0.03s...
[]:1