Emil Dumea: Istoria Bisericii (secolele XVI-XX) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Emil Dumea: Istoria Bisericii (secolele XVI-XX)

[2016-02-02]
La Editura Sapientia din Iaşi a apărut recent cartea "Istoria Bisericii (secolele XVI - XX)", scrisă de pr. dr. Emil Dumea. Cartea apare în colecţia "Istoria Bisericii", formatul 14x20 cm, are 400 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 25 lei. Pr. dr. Emil Dumea este cunoscut cititorilor cu cartea "Teme de istorie a Bisericii", publicată în anul 2002, în care a realizat o sinteză a istoriei de două mii de ani ai Bisericii. În studiul apărut recent la Editura Sapientia, pr. Dumea a dorit să trateze mai amplu o perioadă mai scurtă a istoriei Bisericii, şi anume cea cuprinsă între secolele XVI şi XX.
Parcurgând acest arc al istoriei Bisericii, atenţia se îndreaptă la început spre Reforma protestantă şi repercusiunile ei în viaţa Bisericii Occidentale. Evaluarea acestei probleme este făcută cu foarte mare precizie în primul capitol, unde sunt prezentate ţările care au resimţit cel mai mult consecinţele Reformei. În continuare sunt evidenţiate intervenţia magisteriului bisericesc prin Conciliul din Trento (1545-1563) şi Contrareforma catolică. O atenţie specială este acordată activităţii Societăţii lui Isus, ordin călugăresc înfiinţat de Sfântul Ignaţiu de Loyola.
Specifică acestei perioade este încreştinarea noilor continente. De aceea autorul oferă un spaţiu amplu problemelor misionarismului şi evanghelizării pe noile continente, dar şi uniatismului de pe continentul european. Iluminismul şi naşterea statelor moderne aduc cu sine şi o contestare a Bisericii atât din exterior cât şi din interior, prin acele curente cunoscute cu numele de galicanism, febronianism, iosefinism etc. În acest context istoric, autorul realizează şi un profil al păstorului Bisericii, scoţând în evidenţă diferite tipologii de formare şi activitate a preotului.
Secolul al XIX-lea, deşi este marcat de ascensiunea autorităţii statului asupra Bisericii, cunoaşte o nouă conştiinţă misionară şi un nou avânt în evanghelizare, mai ales prin apariţia unor noi ordine călugăreşti ce s-au dedicat asistenţei sociale şi educaţiei. Tratatul se încheie cu evaluarea vieţii Bisericii în secolul al XX-lea, având în centru evenimentul Conciliului Vatican II. Prin studiul său, pr. dr. Emil Dumea reuşeşte să aducă mai multă lumină asupra evenimentelor care au marcat viaţa Bisericii Catolice în acest arc de timp. De aceea îl recomandăm tuturor celor interesaţi de istorie, pentru că doar cunoscând trecutul ajungem la o înţelegere mai clară a prezentului. (prezentare semnată de Gabriel Cochiorca)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1182, Ultimul acces: 2026-11-03 01:57:19