Papa Francisc: Smerenia este lecţia de viaţă a lui Ioan Botezătorul[2016-02-05]"Modul de a fi al lui Dumnezeu este diferit de al omului, smerenia fiind caracteristica stilului divin, după cum a demonstrat moartea celui mai mare dintre profeţi, Ioan Botezătorul, cel care i-a pregătit calea lui Cristos pentru a se da mai apoi deoparte". În predica la Sfânta Liturghie celebrată în capela Casei Santa Marta, din Vatican, Papa Francisc a comentat textul Evangheliei zilei, luat din Evanghelia după Sfântul Marcu, capitolul 9. Amintind figura "celui mai mare dintre oameni", Papa a amintit că Ioan Botezătorul, "cel drept şi sfânt", care i-a pregătit pe oameni pentru venirea lui Mesia, avea să sfârşească prin decapitare, în bezna unei temniţe, condamnat la moarte de ura răzbunătoare a unei regine şi de laşitatea unui rege servil acesteia, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.Această smerenie reprezintă însă modul de a acţiona al lui Dumnezeu, modul "de a învinge" a lui Dumnezeu: "Ioan Botezătorul. 'Cel mai mare om născut din femeie' - astfel se spune în formula de canonizare a lui Ioan. Însă această formulă nu a fost rostită de un Papă, ci a fost spusă de Isus. Omul acela este cel mai mare om născut din femeie. Sfântul cel mai mare: astfel Isus l-a canonizat. Ioan Botezătorul sfârşeşte în temniţă, iar ultima frază din text pare a fi de resemnare: 'Când au auzit discipolii lui, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus în mormânt'. În felul acesta moare cel mai mare om născut din femeie'. Un mare profet, ultimul dintre profeţi, unicul căruia i-a fost îngăduit să vadă speranţa Israelului." Papa Francisc nu s-a oprit la cuvintele din fragmentul evanghelic ci a încercat să intre în celula în care este închis Ioan, pentru a cerceta sufletul celui chemat să fie vocea care strigă în pustiu şi botează mulţimea în numele Celui care urmează să vină. Imaginându-l pe Ioan Botezătorul legat nu doar de lanţuri ci şi de unele incertitudini care îl consumă, Papa Francisc a spus: "În temniţă, Ioan Botezătorul a suferit şi tortura interioară a îndoielii. 'Oare nu am greşit? Acest Mesia nu este întocmai aşa cum mi-am imaginat eu că ar trebui să fie Mesia'. Şi îi trimite pe discipoli să îl întrebe pe Isus: 'Spune-ne adevărul: tu eşti cel care trebuie să vină sau să aşteptăm pe altul?' Ioan suferea din cauza dubiului că Mesia cel aşteptat ar fi putut fi un altul decât Isus. În acele momente, cât trebuie să fi fost de mare suferinţa şi singurătatea interioară a acestui om care, pe parcursul existenţei, s-a smerit în întregime." "S-a smerit pe sine în mod continuu": astfel a fost viaţa Sf. Ioan Botezătorul, un mare om care nu a căutat deşarta glorie personală ci slava lui Dumnezeu, sfârşind într-un mod anonim, prozaic. Însă prin acest comportament, Ioan Botezătorul a pregătit calea lui Isus care, în mod asemănător, "a murit în suferinţă, singur, fără discipolii care îl urmaseră". "Ne va face bine să citim acest fragment din Evanghelia după Sfântul Marcu, capitolul 6. Să citim acel capitol pentru a vedea modul în care învinge Dumnezeu: stilul divin nefiind la fel cu cel omenesc. Să îi cerem lui Dumnezeu harul smereniei avute de Ioan şi să nu ne însuşim meritele şi gloria altora. Şi, mai ales, să ne ajute Dumnezeu să primim harul ca în viaţa noastră Isus să ocupe întotdeauna primul loc, iar noi să ştim să ne smerim şi să fim pe deplin conştienţi că ne situăm întotdeauna mai jos decât Isus." (Sursa: Radio Vatican) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1160, Ultimul acces: 2026-11-03 10:10:44
|
Timp total: 0.04s...
[]:1