Program dedicat mamei în Parohia Paleu din Episcopia Oradiei[2016-03-07]Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, duminică, 06 martie 2016, în Parohia Paleu, Protopopiatul Oradea, după Sfânta Liturghie, a avut loc un program cultural-artistic dedicat mamei, cu prilejul Zilei internaţionale a Femeii, 08 martie, a precizat Pr. Silviu Dobai.Proiectul, organizat odată cu venirea primăverii, se intitulează „La mulţi ani, mami!” şi a avut drept scop exprimarea dragostei faţă de mamă, punându-se accent pe valoarea familiei ca nucleu al comunităţii creştine în care cresc şi se educă tinerele generaţii de copii. Astfel, copiii care merg în fiecare duminică la biserica din Paleu şi care fac parte din grupele de cateheză din cadrul proiectului „Hristos împărtăşit copiilor”, au pregătit un program cultural dedicat mamelor, în cadrul căruia au recitat poezii şi au interpretat cântece, iar la final au oferit în dar flori tuturor credincioaselor prezente. Copiii au recitat poezii dedicate mamei, cum ar fi: „Pentru mama mea”, „Mamei mele”, „Daruri pentru mama” de Medana Croitoru; „Mama” de Nina Casian; „De ziua mamei” de Elena Farago; „Mama” de Virgil Carianopol; „Mi-e dor de tine, mamă” de Grigore Vieru. Manifestarea a fost completată de cântecele dedicate mamelor: „Cine ştie cum e-o mamă”, „La mulţi ani, mămica mea” şi „E ziua ta, mămico!”. Tinerii au fost pregătiţi de doamna preoteasă Prof. Ioana-Adriana Popa, cadru didactic de Religie şi Limba română la Şcoala gimnazială „Oltea Doamna” din Oradea, sub coordonarea părintelui paroh Cosmin Vasile Popa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 961, Ultimul acces: 2026-11-03 23:06:28
|
Timp total: 0.04s...
[]:1