| Biserica Cristos Rege Ploieşti
| ||||||||
| Religie: | Romano-catolic | |||||||
| Localitate: | Ploieşti | |||||||
| Judeţ: | Prahova | |||||||
| Adresa: | strada Stefan cel Mare nr.13 | |||||||
| Cod poştal: | 100568 | |||||||
| Telefon: | 0244... Click aici pentru a Vizualiza Telefoanele! | |||||||
| Adresa de e-mail: | NU deţinem adresa de e-mail... | |||||||
| Adrese utile: | www.arcb.ro, www.cjPH.ro, ph.prefectura.mai.gov.ro | |||||||
| Preot: | Ion M. Solomon | |||||||
| Hram: | Cristos Rege | |||||||
| Stil arhitectonic: | Neoromanic | |||||||
| Detalii: | Precum reiese din documentele bisericeşti şi din Istoricul începutului comunităţii romano-catolice din Ploieşti, scris de către Mons. Iuliu Hering, paroh între 1889-1903, Parohia Romano-Catolică din Ploieşti a fost înfiinţată în anul 1843 de către Mons. Iosif Molajoni, episcop de Nicopole (Bulgaria) şi administrator apostolic al Valahiei, sub domnia principelui Gheorghe Bibescu (1842-1848) . Primul paroh stabilit a fost părintele franciscan Ludwig Bodor, trimis la Ploieşti de către Mons. Iosif Molajoni, la 16 iunie 1843. S-a închiriat o casă în fosta “Piaţa Legumelor” (din faţa primăriei) drept capelă şi locuinţă pentru paroh, care casă şi loc, mult timp apoi, chiar şi după ce casa a fost dărâmată, a purtat numele de “Bărăţia”. Pe data de 5 octombrie 1846 (stil nou) , Mons. Iosif Molajoni a cumpărat locul din strada ştefan cel Mare (actualul loc al bisericii şi al casei parohiale) , lung de 77, 50 m şi lat de 38 m, cu suma de 350 de galbeni. Pe acest teren se aflau două căsuţe vechi şi dărăpănate, una la dreapta şi alta la stânga. După mici reparaţii, cea din stânga compusă din două odăiţe, bucătărie şi cămară, a servit de locuinţă pentru paroh, iar cea din dreapta a fost transformată în capelă, sfinţită de către paroh în cinstea Arhanghelului Mihail. In anul 1848 episcopul Angelo Parsi vizitează comunitatea catolică din Ploieşti şi donează suma de 2. 000 lei vechi pentru reparaţia capelei şi a casei, iar în anul următor contribuie cu suma de 500 lei pentru împrejmuirea terenului bisericii. In anul 1850, ştefan Kris şi Sebastian Banaschievici au cumpărat un clopot de 69 oka cu suma de 748 lei vechi, sumă la care s-a adăugat contribuţia bănească atât a episcopului cât şi a credincioşilor. In ziua de 2 octombrie 1886, biserica este sfinţită cu mare solemnitate de episcopul de atunci, Mons. Anton Iosif Pluym, în cinstea “Neprihănitei Zămisliri“, a cărei icoană a fost pictată de către pictorul G. Vastag, din Ploieşti. In timpul păstoririi părintelui Iuliu Hering s-au făcut un frumos amvon de stejar masiv aurit şi şase vitralii în pereţii laterali ai bisericii, reprezentând în dreapta pe Sf. Ana cu Sf. Fecioară Maria (copilă) , Sf. Elisabeta şi Sf. Apollonia, iar celelalte trei din stânga, pe Sf. Francisc Xaveriu, Sf. Gheorghe şi Sf. Basilius. Mai târziu, după dărâmarea bisericii vechi a fost clădită biserica nouă în 1938-1939, distrusă apoi în bombardamentul din anul 1944. In 1873 s-a adus din München o orgă care a funcţionat până în 1915 când a fost dăruită bisericii catolice din Târgovişte, iar în locul ei a fost cumpărată una mai mare şi mai frumoasă, construită de renumita fabrică de orgi “Schlesien Gebruder-Rieger “ din Iagerndorf, Austria. In decursul anilor s-au procurat pentru biserică următoarele statui: Sf. Petru şi Sf. Paul care, la clădirea bisericii noi, au fost donate bisericii romano-catolice din Sinaia, Inima lui Isus si Sf. Anton de Padova. S-au făcut: altarul Inimii lui Isus si altarul Sf. Anton. S-au procurat icoane noi pentru Calea Sf. Cruci, s-au înlocuit sfeşnicele de lemn din dreptul staţiunilor cu sfeşnice de metal, s-au procurat diverse obiecte necesare bisericii ca : dulapuri, bănci, confesionale, etc. Casa parohială a fost dărâmată, în urma construirii bisericii, iar parohul a fost nevoit să locuiască din nou cu chirie până în 1868 când s-a clădit o nouă casă parohială, antreprenor fiind tatăl părintelui G. Horvath. Casa din dreapta, care servea drept capelă, a fost transformată în şcoala, întemeiată de părintele Felix Pongracz, în anul 1856-1857 şi până la această dată a funcţionat drept casă cu chirie. La 31 mai 1937, în duminica Rusaliilor, părintele Dwucet face cunoscut credincioşilor intenţia de a construi o altă biserică, rugându-i să contribuie fiecare după posibilităţi. Se întreprind diverse acţiuni de colectare de fonduri. Concomitent ia naştere Asociaţia Doamnelor Catolice având ca scop ajutorarea nevoiaşilor dar mai ales colectarea de fonduri pentru noua biserică. „In anul 1938 - scrie părintele Canonic Juliu Dwucet - fiind în posesia sumei de 400. 000 lei, am decis clădirea sfântului lăcaş cu convingerea fermă că Dumnezeu ne va ajuta s-o ducem la bun sfârşit. ” „Duminică, 1 mai 1938 - scrie el în continuare - după ce I. P. S. S. Arhiepiscopul nostru Alexandru Cisar a celebrat în vechea biserică Sf. Liturghie Pontificală şi un solemn Te Deum drept mulţumire şi recunoştinţă faţă de Domnul pentru toate harurile, ajutoarele, darurile şi binecuvântările ce le-a trimis credincioşilor în această biserică, am ieşit cu toţii în procesiune, aşezând în spatele bisericii vechi, piatra fundamentală a noului lăcaş. ” La 2 mai 1938 s-a început dărâmarea bisericii vechi, în locul ei construindu-se o biserică mai mare, mai spaţioasă. In timpul construirii bisericii noi, serviciul divin s-a ţinut în sala cea mare de festivităţi a şcolii Catolice din strada C. Enescu, nr. 11. La 26 aprilie 1939, sărbătoarea Sf. Iosif, biserica a fost terminată definitiv şi a fost sfinţită de către Excelenţa sa Arhiepiscopul Alexandru Cisar în cinstea lui Cristos Rege, consacrându-se totodată şi altarul principal. La 1 mai 1939 s-a celebrat prima Sf. Liturghie solemnă Pontificală. Biserica are şase altare din lemn de stejar masiv de culoare naturală şi aurite, confecţionate de Firma Malek din Cestochowa, Polonia. Cele 42 sfeşnice de metal pentru altare au fost făcute de o firmă din Cracovia. Stilul: romanic târziu cu elemente din gotic. Arhitectul: Romano De Simon. Antreprenorul: Giacomo Ciapollini. Tot ce se află în biserică s-a făcut odată cu zidirea ei. De la biserica veche au rămas numai orga, icoana Neprihănitei Zămisliri, 10 bănci, icoanele de la Calea Sf. Cruci, un confesional, altarul Sf. Iosif din sacristie şi cele două aghiazmatare făcute de Amedeo Franceskini. „Afară de contribuţiile mărinimoase ale enoriaşilor - scrie tot Părintele Canonic Dwucet - menţionăm pe d-l Inginer Stanislav Starke cu familia sa, care pentru înălţarea edificiului dumnezeiesc şi ornamentarea interiorului bisericii au contribuit într-un mod excepţional de generos. Primăria Municipiului Ploieşti a donat pentru acest mare scop suma de 100. 000 lei. Guvernul italian - 23. 000 lei. Guvernul polon - 15. 000 lei. Bonifatius Vereiu - 25. 000 lei. Parohia rămâne recunoscătoare atât familiei inginerului Starke cât şi tuturor binefăcătorilor acestui sfânt lăcaş. Aşadar, cu ajutorul vădit al lui Dumnezeu am izbutit să-i ridicăm acest lăcaş, început cu mica sumă de 400. 000 lei, dar cu nestrămutata încredere în El, terminându-l într-un singur an, cu capitalul de peste 3. 000. 000 lei, liberi de orice datorie. ” In urma groaznicului cutremur din 1940, clădirea a suferit stricăciuni foarte mari şi a fost reparată în acelaşi an. In 1944 bombardamentele lansate asupra oraşului Ploieşti au atins şi biserica. Au fost distruse cele şase vitralii, acoperişul, cea mai mare parte a ferestrelor, etc. A fost reparată din nou, obiectele distruse fiind înlocuite cu ceea ce s-a putut. Cutremurul din 1977 afectează grav biserica. La iniţiativa părintelui paroh Alexandru Cobzaru, turla bisericii este dărâmată şi construită din nou, iar restul bisericii este consolidat şi renovat în interior şi exterior prin grija părintelui paroh Ilie Sociu. Acestea sunt duse la bun sfârşit în anul 1993. La iniţiativa părintelui Alexandru Cobzaru, între anii 1981-1983, este dărâmată casa parohială, veche de peste 80 ani, devenită insalubră, cu un grad avansat de uzură şi este construită o nouă casă parohială, solidă şi frumoasă, cu demisol, parter şi două etaje, existentă şi astăzi. Scoala primară elementară “Sfântul Anton” Ploieşti Scoala a fost înfiinţată în 1856-1857 de către părintele Felix Pongracz. La început a funcţionat într-o casă închiriată. După terminarea construcţiei bisericii în 1864, casa din dreapta, care servea drept capelă a fost renovată şi pusă la dispoziţia şcolii care a funcţionat aici până în anul 1904, când a fost cumpărat un imobil pe strada C. Enescu, nr. 11 (astăzi, strada Aurel Vlaicu) . Această casă era cu etaj având forma de careu şi ocupa toată curtea. Etajul a fost dărâmat, precum şi partea din spate a clădirii şi în anul 1911 a fost construită o şcoală nouă cu etaj şi locuinţă pentru profesori, iar partea de la stradă a fost reparată şi transformată în sala de festivităţi şi cancelarie. Bombardamentul din 1943 a distrus clădirea din faţă, iar cea nouă a suferit stricăciuni foarte mari, dar cu ajutorul lui Dumnezeu au fost reparate repede. Scoala avea clasele I - IV. Incepând cu anul 1910, odată cu venirea părintelui paroh Iuliu Dwucet, care preia şi conducerea şcolii, aceasta cunoaşte o dezvoltare deosebită. In 1918, şcoala Catolică cu limba română, după programa Statului, şi cu limbile franceză, germană şi lucru de mână, era frecventată de peste 100 de elevi. în 1929, şcoala Catolică obţine dreptul de publicitate, adică elevii nu mai trebuiau să susţină examene în faţa comisiei numită de Minister, cum se procedase în trecut. Examenele erau susţinute în faţa corpului didactic al şcolii şi recunoscute de Stat, iar certificatele eliberate de ea permiteau elevilor înscrierea la orice şcoală superioară. „Rezultatele deosebite ale şcolii Primare Parohiale „Sfântul Anton” din Ploieşti - scria Părintele Director Iuliu Dwucet - se puteau vedea la examenele de admitere la şcolile superioare pe care toţi elevii noştri le treceau într-un mod strălucit, făcând cinste şcolii noastre catolice, care trecea drept cea mai bună din oraş, luând un avânt atât de mare încât număra până la 260 - 280 elevi. ” Scoala a funcţionat din 1856 până în septembrie 1948, când a fost luată de Stat, adică a fost naţionalizată. Se presupune că cimitirul sfinţit de către Episcopul Angelo Parsi în anul 1851 a fost chiar pe terenul cumpărat pentru biserică de către Episcopul Molajoni în anul 1846. Existenţa acestui cimitir se poate dovedi şi prin faptul că în anul 1910, la venirea preotului paroh Iuliu Dwucet, s-au găsit multe morminte în acest teren precum şi două cavouri bine conservate. Cimitirul a fost administrat de un comitet mixt catolic-protestant care l-a condus mulţi ani în armonie. Mai târziu, ivindu-se unele neînţelegeri în privinţa administraţiei cimitirului, partea catolică hotărăşte în adunarea generală din 9 septembrie 1932, retragerea membrilor ei din comitetul mixt, urmând să se administreze singură. Averea cimitirului a fost împărţită în mod egal : 50% pentru catolici şi 50% pentru luterani - calvini. Această despărţire, deşi nedorită de catolici, a fost benefică totuşi. In 1933, la un an după despărţirea administraţiei cimitirului, catolicii construiesc în partea lor o frumoasă bisericuţă, înzestrând-o cu tot ceea ce era necesar, precum şi o locuinţă confortabilă pentru intendent. Se introduce lumina electrică şi apa, iar, în anul 1935, se ridică o cruce monumentală în mijlocul cimitirului. | |||||||
| Nr. vizualizări: | 20331 | |||||||
| Data ultimei vizualizări: | 2026-10-22 13:24:15 | |||||||
| Data ultimei actualizări: | 2005-07-25 16:34:28 | |||||||
| Data încărcării pe sit: | 2005-07-25 16:34:28 | |||||||
| Nr. Mesaje: | 1 | |||||||
| Întrebare: (2009-03-17) | Stie cineva programul liturghiilor de la aceasta Biserica?! | |||||||
| Nr. Fotografii: | 1 | |||||||
Clic pe fotografii pentru a le vedea ăn format mărit!
Vedere din faţă-partial |
Timp total: 0.04s...
[]:1