SFINTELE, SFINTILOR - O talcuire pe intelesul tuturor a insemnatatii Dumnezeiestii Liturghii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

Acasă > Știri > Arhivă Știri
Știri de azi
Știri Actuale
Arhivă Știri 2026
Arhivă Știri 2025
Arhivă Știri 2024
Arhivă Știri 2023
Arhivă Știri 2022
Arhivă Știri 2021
Arhivă Știri 2020
Arhivă Știri 2019
Arhivă Știri 2018
Arhivă Știri 2017
Arhivă Știri 2016
Arhivă Știri 2015
Arhivă Știri 2014
Arhivă Știri 2013
Arhivă Știri 2012
Arhivă Știri 2011
Arhivă Știri 2010
Arhivă Știri 2009
Arhivă Știri 2008
Arhivă Știri 2007
Arhivă Știri 2006
Arhivă Știri 2005
Top Toate Știrile
Top Știri Actuale
Știri necitite
Sugerați Știri
eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

SFINTELE, SFINTILOR - O talcuire pe intelesul tuturor a insemnatatii Dumnezeiestii Liturghii

[2007-01-13]
AMVON.
de Pr. Mihail Pomazanski

Dumnezeiasca Liturghie ocupa locul central in cadrul slujbelor zilnice. Intr-adevar, nu este doar o slujba, ci este cea mai mare din Tainele Bisericii, taina savarsirii Jertfei fara de sange si a impartasirii credinciosilor cu Trupul si Sangele lui Hristos.
Dupa stradaniile in rugaciune ale intregii zile, dupa aceste nevointe intru rugaciune, se asterne inaintea credinciosilor Sfanta si Tainica Masa. Ea este in chip vadit implinirea tuturor cererilor, chemarea la Masa Domnului. Si, de fapt, acolo unde Dumnezeiestile slujbe se slujesc de-a lungul intregii zile, potrivit tipicului, Dumnezeiasca Liturghie este primita in acelasi fel precum se primeste cina in sanul familiei, chiar si atunci cand nu este nimic atragator sau imbelsugat, de catre cei ce lucreaza, dupa ce au ispravit cu treaba. Cat de mult pierd atunci acesti oameni, si cu atat mai mult acele comunitati parohiale, pentru care toate dumnezeiestile slujbe, chiar si cele de Duminica, constau doar dintr-o Liturghie! Nu este de mirare aceasta, cand pentru oamenii acestia doar participarea la Liturghie pare a fi o indatorire si un chin…
Pentru marea parte a anului, randuiala Liturghiei, asa cum este slujita zilnic in Biserica Ortodoxa, o urmeaza pe cea a Sf. Ioan Gura de Aur. De zece ori pe an, se slujeste Liturghia Sf. Vasilie cel Mare. Aceste zece zile sant urmatoarele: cele cinci Duminici ale Postului mare, Joia Mare si Sambata Mare din Saptamana Patimilor, ajunul Nasterii lui Hristos si ajunul Epifaniei, si ziua de praznuire a Sf. Vasilie cel Mare, 1 ianuarie. In Postul Mare, miercurile si vinerile, in joia primei saptamani a Postului Mare si in primele trei zile ale Saptamanii Patimilor, se slujeste Liturghia Darurilor inainte sfintite.
Primele doua randuieli au o structura identica. Deosebirea dintre ele consta doar in intinderea mai mare, la Liturghia Sf. Vasilie cel Mare, a rugaciunii euharistice care savarseste taina.
Exista nenumarate talcuiri ale Liturghiei, unele de la sfintii Parinti si altele din partea unor simpli si evlaviosi drept-slavitori crestini. Ca un exemplu pentru cele din urma, avem „Cugetarile asupra Dumnezeiestii Liturghii”, ale scriitorului rus Nicolai Vasilievici Gogol (1809-1852). In aceste talcuiri, cei ce doresc pot dobandi o intelegere mai amanuntita si profunda a fiecarui moment din sfintele slujbe. in studiul de fata al dumnezeiestilor slujbe ortodoxe, este cu putinta a explica doar pe scurt randuiala Liturghiei si a mentiona semnificatia celor mai insemnate parti.
Cuvantul „Liturghie” inseamna „slujba comuna/obsteasca”. Urmand insasi Cinei celei de Taina, care a fost praznuita de catre Domnul Iisus Hristos impreuna cu ucenicii in noaptea in care a fost tradat, liturghia este un act sacramental al celei mai apropiate uniri cu Hristos pentru cei ce cred intr-insul, o expresie a unitatii dintre trupul Bisericii si Capul ei. Celelalte slujbe se pot sluji separat, chiar in locuri din afara lacasului bisericii, si fara vreo legatura cu celelalte slujbe de rugaciune; celelalte slujbe pot fi citite sau cantate, daca este nevoie, chiar si fara preot, potrivit randuielii speciale care este prevazuta in tipic pentru o astfel de ocazie. Liturghia poate fi slujita doar de catre un episcop sau presviter (preot) hirotonit canonic, pe o Sfanta Masa ce a fost sfintita, intr-o biserica, sau, in cazuri de exceptie, oriunde, pe antimisul sfintit pentru aceasta sau pe vestmantul liturgic. Mai cere si o pregatire anume, in rugaciune.
Trei parti urmeaza una dupa alta, in Liturghie: a) proscomidia, b) Liturghia Catehumenilor si c) Liturghia Credinciosilor.
Proscomidia este „pregatirea” liturgica, savarsita de preot. Are loc fara participarea credinciosilor; participarea acestora este exprimata doar prin aducerea painii pentru proscomidie, prescura. Proscomidia consta in pregatirea Sfantului Agnet pe disc si a vinului in potir pentru apropiata lor prefacere. Imprejurul painii, Sfantul Agnet, sant asezate alte particele in cinstea Maicii Domnului si spre praznuirea tuturor cetelor de sfinti, si pentru pomenirea spre impacarea cu Dumnezeu a crestinilor ortodocsi vii si adormiti, - „pre cei ce o au adus si pre cei pentru cari s-a adus”. Aceste particele sant turnate in Potir dupa impartasirea credinciosilor, la sfarsitul Liturghiei.
A doua parte a Liturghiei este cea pentru tot poporul, pentru credinciosii crestini ortodocsi.
„Binecuvantata este imparatia, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea, si in vecii vecilor” – rosteste preotul. Aceasta strigare ne inalta inimile si cugetele la imparatia Prea Sfintei Treimi, spunandu-ne ca Liturghia este taina unirii celei mai mari cu Dumnezeu, taina impacarii Cerescului Parinte cu Fiul Sau pentru pacatele oamenilor, marturia iubirii Cerescului Parinte pentru neamul omenesc, taina Sfantului Duh, Care preface darurile ce se aduc in Trupul si Sangele lui Hristos.
De indata dupa aceasta rostire, in Ectenia Mare ce urmeaza, numita si Litania Pacii, Biserica se roaga pentru pacea lumii, pentru Biserica si pentru toti credinciosii. Imediat dupa, urmeaza doi psalmi, si auzim cantarile ce aduna laolalta liturghiile Bisericii pamantesti si celei ceresti. Mai intai, in psalmii „Binecuvinteaza, suflete al meu, pre Domnul” (Ps. 102) si „Lauda, suflete al meu, pre Domnul” (Ps. 145), ascultam chemarea madularelor pamantesti ale Bisericii de a slavi pe Dumnezeu, si dupa acestia, se canta o marturisire de credinta scurta, dar completa, in Fiul lui Dumnezeu; este cantarea „Unule Nascut, Fiule”. In ea sunt cuprinse toate dogmele de capatai privind Persoana lui Iisus Hristos, si anume:
a) El este Fiul lui Dumnezeu cel Unul Nascut, si
b) Cuvantul lui Dumnezeu,
c) El este vesnic, fara de moarte,
d) ca a primit pentru mantuirea noastra a se face om,
e) ca Maica Sa Maria este de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara,
f) ca S’a unit cu omul fara putinta de schimbare, pe veci,
g) ca a fost rastignit, desi era Dumnezeu,
h) ca, cu moartea sa, a calcat asupra mortii,
i) ca este Unul din Sfanta Treime,
j) ca este slavit intocmai cu Tatal si cu Duhul Sfant; si imnul se incheie cu strigarea evanghelica, „mantuieste-ne pre noi”.
Apoi cantam laudele sfintilor celor fericiti din Evanghelii: „Fericiti cei saraci cu duhul… Fericiti cei ce plang… Fericiti cei blanzi… Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in Ceruri”. Potrivit tipicului, intre stihurile fericirilor, se canta imne din canonul sfintilor acelei zile sau din canonul praznicului, si putin mai apoi troparele si condacele zilei. in acest chip, Sfintii sant chemati sa se alature noua in slavire. Iar preotul, iesind afara acum pentru Vohodul Mic, cheama chiar si ingerii sa se alature in aceasta proslavire de obste, atunci cand rosteste in taina rugaciunea „Stapane, Doamne Dumnezeul nostru… fa [ca] impreuna cu intrarea noastra, sa fie intrarea sfintilor ingeri, cari slujesc impreuna cu noi, si impreuna slavesc bunatatea Ta”. Astfel pamantescul, Sfintii si ingerii se pregatesc si se unesc spre intampinarea Domnului, Care vine pentru lucrarea sa pamanteasca. Aceasta manifestare a Domnului este simbolizata de intrarea cu Cartea Evangheliei, pe care o numim Vohodul Mic. Credinciosii privesc cu evlavie la Evanghelie ca la venirea insusi Domnului, si cu bucurie il intampina si striga” „Veniti, sa ne inchinam si sa cadem catre Hristos”. Intrarea in altar prin Usile imparatesti ar trebui traita de sfintitii slujitori precum intrarea intr’o lume mai inalta, in imparatia slavei Sfintei Treimi. Restul randuielii Liturghiei este intr-adevar o slavire a Treimii. incepe cu cantarea solemna a „Cantarii celei intreit-sfinte”. Insemnatatea acestui moment este facuta limpede rugaciunea preotului: „Dumnezeul cel sfant, Carele intru sfinti odihnesti, Cela ce cu glas intreit sfant esti laudat de serafimi, si slavit de heruvimi, si de toata puterea cereasca inchinat; … insuti Stapane, priimeste si din gurile noastre, celor pacatosi, intreit sfanta cantare.”
Auzim apoi chemarea la o atentie sporita: „Intelepciune! Sa luam aminte!”. Citetul intoneaza prochimenul zilei: acesta este un stih din Scriptura Vechiului Legamant, caruia ii dam un inteles mai inalt, din Noul Legamant. In mijlocul bisericii, citetul zice Apostolul. Dupa cantarea intreita Aliluia (slava tie Dumnezeule!), slujitorul ne invita sa ascultam sfanta Evanghelie. Auzim chiar cuvintele Domnului insusi, ca si cum am fi de fata cand vorbea cu ucenicii si cu norodul. Dupa citirea Evangheliei, urmeaza Ectenia Cererii cu osardie (staruitoare) cu intreitul ei „Doamne, miluieste” si Ectenia pentru „cei ce se invata” (cei chemati, a catehumenilor), pentru cei ce se pregatesc de Botez, cu care se incheie a doua parte a Liturghiei. De aici, vom trece la cea mai importanta parte, Liturghia credinciosilor.
Doar membrii propriu-zisi ai Bisericii sant ingaduiti a lua parte la Liturghia credinciosilor. Din aceasta pricina, catehumenii, cei ce nu sant inca botezati, parasesc biserica dupa rugaciunea zisa pentru dansii. Iarasi si iarasi diaconul rosteste ectenia de cerere, la care poporul raspunde cantand „Doamne, miluieste”; aceasta ingaduie preotului sa se pregateasca in rugaciune pentru restul sfintei slujbe, cu rugaciunile randuite.
In vremea cantarii „Cari pre heruvimi cu taina inchipuim”, se face Vohodul Mare (Intrarea Mare), cu darurile pregatite pentru euharistie. Acesta consta in mutarea darurilor de pe proscomidiar pe Sfanta Masa sau „Scaun”, prin Usile imparatesti. Slujirea cu ingerii, care a marcat Vohodul Mic, este vadita iarasi cu si mai multa marire. Trecerea cu darurile ne inalta cugetul la venirea Domnului puterilor insusi, in aceasta clipa cei din biserica sant chemati sa implineasca o lucrare ingereasca. Aceasta este infatisata in Cantarea Heruvimica: „[Noi] Cari pre heruvimi cu taina inchipuim, si facatoarei de viata Treimi intreit sfanta cantare aducem, toata grija cea lumeasca sa o lepadam - ca pre imparatul tuturor priimind, pre Cel [in chip] nevazut inconjurat[12] de cetele ingeresti. Aliluia.” Mutarea darurilor, care au fost pregatite pentru sfintire, reprezinta punerea Mantuitorului in mormant. Ajunsi aici, trebuie sa ne concentram asupra acelor amintiri sfinte, ale celor traite de’a lungul Vinerii Mari si in Sambata Mare a Saptamanii Patimilor, pentru ca, mai apoi, la sfarsitul Liturghiei sa putem a ne bucura de invierea si inaltarea Domnului. Acum, in timp ce poarta discul si potirul si le asaza pe Sfanta Masa, slujitorul se roaga cu cantarile din acele zile mari ale Saptamanii Patimilor: „Iosif cel cu bun chip de pre lemn luand preacurat Trupul Tau, cu giulgiu curat infasurandu-l si cu miresme, in mormant nou ingropandu-l, l-au pus”. „In mormant cu Trupul, in iad cu sufletul ca un Dumnezeu, in Rai cu talharul si pre scaun ai fost, Hristoase, cu Tatal si cu Duhul, toate umplandu-le, Cela ce esti nescris-imprejur”. „Ca un purtator de viata, ca un mai infrumusetat decat Raiul cu adevarat, si decat toata Camara imparateasca mai luminat s-a aratat, Hristoase, mormantul Tau, Izvorul invierii noastre”.
Usile imparatesti si dvera (perdeaua) din spatele lor se inchid dupa Vohodul Mare, pentru ca nimic sa nu tulbure rugaciunea concentrata care ne pregateste pentru cel mai insemnat moment, al euharistiei. Trebuie sa acordam o atentie deosebita faptului ca Biserica ne pregateste pe toti pentru participarea de mai apoi in sfanta Taina. Ne pregateste, mai intai de toate, prin cererile rugatoare pentru aducerea cinstitelor daruri si pentru noi insine; in al doilea rand, ne pregateste insuflandu-ne cu pace si dragoste reciproca, intrebuintand aceste doua strigari, care au acelasi singur inteles: „Pace tuturor” si „Sa iubim unii pre altii, ca intru un gand sa marturisim pre Tatal, pre Fiul si pre Sfantul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita”. In acest timp, preotii saruta sfintele daruri acoperite si unul pe altul, salutandu-se unul pe celalalt cu cuvintele: „Hristos in mijlocul nostru!” „(si a fost si) Este si va fi!” in al treilea rand, Biserica ne pregateste pentru Taina cu marturisirea credintei din rostirea Simbolului credintei. Din timpuri stravechi, a fost randuit de catre Biserica ca toti credinciosii trebuie sa stie Simbolul credintei pe dinafara, ca o pecete mantuitoare a credintei, pe care cineva trebuie sa o aiba intotdeauna cu sine. Inaintea Simbolului credintei, se anunta poporului: „Usile, usile, cu intelepciune sa luam aminte”. Sa pazim usile bisericii de tot ce este in neoranduiala; pentru intelepciunea tainei lui Dumnezeu, noi, cei ce luam parte la euharistie sau aducem Jertfa cea fara de sange, sa pazim si usile sufletului nostru de fiecare gand strain de sfintenia momentului.
Urmeaza inca o chemare la atentie adanca si evlavioasa: „Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, Sfanta Jertfa cu pace a o aduce”. Credinciosii, uniti, concentrati, curatiti de suspinurile lor in rugaciune, primesc binecuvantare in numele Sfintei Treimi, cu cuvintele Apostolului Pavel: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatalui si impartasirea Sfantului Duh, sa fie cu voi cu toti”. „Sus sa avem inimile”.
Dupa ce ne-a pregatit in asemenea chip pentru sfanta randuiala, necuprinsa cu mintea, a jertfei sobornicesti, tainice si nesangeroase, Biserica, in cele din urma, savarseste taina aducerii Jertfei. Daca lacasul are clopote, Biserica ne vesteste sfintirea prin dangatele clopotului, pentru ca cei dintre credinciosi care nu sant la biserica sa poata multumi in acea clipa Domnului. Aceasta sunare din clopote se face la „Cu vrednicie si dreptate…”.
Preotul se roaga, rostind lunga rugaciune euharistica (care inseamna literal multumire) in timpul cantarii „Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Treimei ceii de o fiinta si nedespartita”, „Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de slava ta. Osana intru cei din inaltime. Bine este cuvantat cel ce vine intru numele Domnului. Osana celui dintru inaltime”, „Pre Tine Te laudam, pre Tine bine Te cuvantam, tie multumim Doamne, si ne rugam tie, Dumnezeul nostru”, si se opreste in aceasta rugaciune de taina, pentru a rosti ecfonisurile randuite, cu glas tare. In timpul cantarii „Pre Tine Te laudam”, are loc binecuvantarea Sfintelor Daruri: Sfintele Daruri se prefac, in esenta, in Trupul si Sangele lui Hristos. Euharistia este o jertfa adusa Dumnezeului Tatal, si prin urmare, cererile din acea parte a Liturghiei dintre Vohodul Mare si incheierea Rugaciunii euharistice sant adresate Dumnezeului Tatal. in aceasta rugaciune concentrata, se aduce multumire si lauda, si ne exprimam contemplarea noetica (rationala) a slavei lui Dumnezeu, aducand in gand facerea lumii, venirea Fiului lui Dumnezeu, viata Sa pamanteasca, Cina cea de Taina, moartea pe Cruce si invierea, si inaltam o rugaciune ca Sfantul Duh sa fie trimis peste Darurile ce au fost puse inainte.
Imediat dupa binecuvantarea Sfintelor Daruri, urmeaza o pomenire de multumire a intregii Biserici ceresti si pamantesti, „mai ales” (aceasta inseamna mai presus de toate) pentru Prea-curata Nascatoare de Dumnezeu, si apoi pentru cetele Sfintilor, si apoi se face o pomenire pentru buna-starea si mantuirea tuturor celor apropiati, si pentru odihna celor adormiti.
Jertfa a fost adusa. Biserica, iarasi, aduce cantare de slava Preasfintei Treimi: „Si ne da noua, cu o gura si cu o inima, a slavi si a canta preacinstit si mare incuviintat numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”, si cheama asupra tuturor celor ce se roaga milele marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Traind un sentiment de apropiere deosebita a lui Dumnezeu de noi, dupa ectenia de cerere cu raspunsul „Da, Doamne”, ne aratam cu bucurie in fata lui Dumnezeu constiinta de a fi infiati prin har ca fii ai Lui, Cel ce este Parintele nostru Ceresc: „Si ne invredniceste pre noi, Stapane, cu indraznire, fara de osanda, a cuteza a Te chema pre Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tata” si cantam „Tatal nostru”.
Urmeaza acum o rugaciune tainica de multumire a preotului, si apoi vozglasul: „Sa luam aminte. Sfintele, sfintilor”; - cu alte cuvinte, Sfintele Daruri sant pentru cei vrednici de ele. Acest vozglas se rosteste cand s’a apropiat vremea impartasirii cu Sfintele Daruri. Poporul, prin glasul stranei, raspunde: „Unul Sfant, Unul Domn, Iisus Hristos”; intelesul acestor cuvinte este ca nu indraznim sa ne numim pe sine vrednici sau sfinti. Perdeaua se trage, acoperind Usile imparatesti, si apoi are loc impartasirea clerului in altar, precum si pregatirea Potirului pentru impartasirea mirenilor.
Asa cum la invierea lui Hristos, piatra a fost data la o parte de la usa mormantului Domnului, si Domnul s’a infatisat femeilor mironosite (purtatoare de miruri), perdeaua este trasa inapoi si Usile imparatesti se deschid, iar Hristosul inviat, Pastele nostru, este aratat norodului. Biserica ne invita sa’L primim cu bucurie pe Hristos in launtrul nostru, cu cuvintele: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste, sa va apropiati”. Cei de fata, intalnind cu privirea pe Cel ce a inviat, striga: „Bine este cuvantat cel ce vine intru numele Domnului. Dumnezeu este Domnul si s’au aratat noua”. Iar in altar, la incheierea impartasirii, se rostesc cantarile pascale: „invierea lui Hristos vazand”, „Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime”, „O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase! O, intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu si Puterea! Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine, mai adevarat, in ziua cea neinserata a imparatiei Tale”.
Impartasania mirenilor este astfel: Biserica ii cheama pe toti credinciosii la impartasirea cu Sfintele Taine. Ea ne asteapta sa luam parte la Dumnezeiasca Masa de nenumarate dati. Pentru binele nostru, trebuie sa raspundem la chemarea ei. Dar este nevoie sa avem grija ca impartasirea noastra sa fie cat mai vrednica cu putinta. Pentru aceasta, trebuie sa ne pregatim duhovniceste, prin pocainta, aflandu-ne la pace cu toti, intarindu-ne in credinta si in frica lui Dumnezeu, pregatindu-ne prin participarea cu rugaciune la dumnezeiestile slujbe ale zilei aceleia, si pe cand este cu putinta, ale zilei de dinainte, prin citirea canoanelor randuite inainte de impartasanie, catre Mantuitorul, Maica Domnului si ingerul Pazitor, si mai ales prin citirea din inima a Canonului inainte de impartasire si a rugaciunilor ce ii urmeaza.
Nu pentru multa vreme Domnul inviat a fost vazut vorbind Bisericii. in a patruzecea zi de la invierea Sa, a aparut ucenicilor Sai pentru ultima data, i’a binecuvantat si ei „s’au inchinat Lui”. Si acum Biserica, calauzind turma lui Hristos, cheama asupra acesteia binecuvantarea lui Dumnezeu cu cuvintele: „Mantuieste, Dumnezeule, norodul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta”. Iar credinciosii raspund simtind multumire ca au primit din tot sufletul binefacerile Sfintei Treimi: „Vazut-am lumina cea adevarata, priimit-am Duhul cel ceresc, aflat-am credinta cea adevarata, nedespartitei Treimi inchinandu-ne, ca Aceasta ne-au mantuit pre noi”. Biserica ne intareste cu fagaduinta Domnului de a fi cu noi „Totdeauna, acum si pururea, si in vecii vecilor”. Apoi, in vreme ce diaconul priveste catre noi, Sfintele Daruri sant mutate de pe Sfanta Masa pe Proscomidiar, dupa ce preotul zice: „Inalta-Te preste ceruri, Dumnezeule, si preste tot pamantul slava Ta”. Si astfel sant ascunse de ochii nostri. Biserica a randuit sa cantam o multumire pentru impartasirea cu Sfintele Taine: „Sa se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne”.
Pentru sfintirea luarii impartasaniei, pentru ca ne-am unit si ne-am umplut de cea mai mare bucurie intru Domnul, rostim o ectenie de multumire, si Biserica ne binecuvanteaza sa parasim lacasul, cu vozglasul „Cu pace sa iesim”, si cu Rugaciunea Amvonului. Dupa cantarea de trei ori „Fie numele Domnului bine cuvantat”, la Liturghia unui praznic se tine de obicei o omilie. Dar daca nu este omilie, asa cum se intampla adesea in cursul saptamanii, cei ce s’au rugat nu pleaca fara o povata de despartire. In aceasta povata, Biserica ne invata cum sa ne purtam in toata vremea, ca niste crestini, in relatia noastra cu Dumnezeu si cu cei apropiati; povata este rostirea Psalmului 33, „Bine voi cuvanta pre Domnul in toata vremea”. Cel ce a slujit Liturghia binecuvanteaza poporul cu cuvintele „Binecuvantarea Domnului preste voi, cu harul si cu iubirea Lui de oameni”, si rosteste otpustul Liturghiei. Se citesc apoi rugaciunile de multumire de dupa impartasire, pe care noi toti cei ce am primit impartasania ar trebui sa le ascultam cu atentie si cu recunostinta.
Astfel se praznuieste Cina Domnului, inmanata de catre El ucenicilor Sai si prin ei Bisericii Lui Hristos in toti vecii. Fiecare moment al Liturghiei, indeosebi partea ei cea mai insemnata de dupa Cantarea Heruvimica, este conform cu praznuirea Liturghiei in stravechea Biserica crestina, asa cum dau marturie insemnarile scrise ce au ajuns pana la noi.

Sursa: www.9am.ro

Contor Accesări: 1948, Ultimul acces: 2026-05-22 18:45:32