În urmă cu 35 ani pleca la Domnul unul dintre cei mai mari teologi ortodocși din Occident: Pr. Alexander Schmemann - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

În urmă cu 35 ani pleca la Domnul unul dintre cei mai mari teologi ortodocși din Occident: Pr. Alexander Schmemann

[2018-12-13]
de Sorin Ionițe

În urmă cu 35 ani trecea la Domnul unul dintre cei mai mari teologi din Occident, Pr. Alexander Schmemann.
După Revoluția din 1917, multe familii rusești și-au părăsit patria, luând calea pribegiei. În Estonia anului 1921, într-una dintre aceste familii de emigranți, s-a născut Alexander Schmemann, unul dintre cei mai remarcabili reprezentanți ai teologiei ortodoxe în Occident, notează Ziarul Lumina.
Pr. Alexander Schmemann
Părintele Alexander Schmemann a urmat studiile universitare în Franța.
Din 1946 până în 1951, a predat Istoria Bisericii la Institutul Teologic Ortodox „Sfântul Serghie” din Paris, apoi la Seminarul „Sfântul Vladimir” (pe atunci în New York City).
În 1962, când seminarul s-a mutat în locația actuală din Crestwood, New York, Părintele Alexander și-a asumat funcția de decan, pe care a deținut-o până la moarte.
A predat ca profesor adjunct la Universitatea Columbia, Universitatea New York, Seminarul Teologic Uniune și la Seminarul Teologic General din New York.
Părintele Schmemann fost observator ortodox la Conciliul Vatican II al Bisericii Romano-Catolice din 1962 până în 1965.
În 1970, a participat activ la înființarea Bisericii Ortodoxe din America.
Predicile sale au fost transmise la Radio Liberty în limba rusă timp de 30 de ani. El a câștigat un mare număr de ascultători în întreaga Uniune Sovietică, inclusiv Alexander Solzhenitsyn, care a devenit prietenul său după emigrarea în Occident.
Pr. Alexander (centru) împreună cu soția sa, Matushka Juliana (stânga) și Alexander Soljenițîn (dreapta). ©schmemann.org
Părintele Alexander a publicat multe cărți și articole.
„Pentru viața lumii”, un volum popular despre credința creștină așa cum este reflectată în liturghie, a fost tradusă în unsprezece limbi.
„Euharistia”, pregătită inițial ca un ghid de studiu pentru „Federația Națională a Creștinilor Studenți” în 1963, a fost terminată chiar înainte de moartea sa. Aceasta și câteva culegeri de scrieri ale sale au fost publicate postum.
În toate prelegerile sale, profesorul Schmemann a căutat să adâncească înțelegerea Ortodoxiei, pe care a văzut-o drept calea firească o omului spre Dumnezeu.
Aflat mereu printre studenți, majoritatea din ei de origine americană, neancorați într-un mediu religios autentic, părintele Schmemann i-a îndrumat în aprofundarea învățăturii dogmatice a Bisericii, pe care fiecare credincios este dator să o trăiască fără crispare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1206, Ultimul acces: 2026-07-29 00:50:52