Facultatea de Teologie din Arad a anunțat programul evenimentelor dedicate anului omagial și comemorativ 2019[2018-12-19]de Gheorghe AnghelFacultatea de Teologie din Arad a anunțat pe site-ul Arhiepiscopiei programul manifestărilor culturale și academice organizate pe parcursul anului omagial și comemorativ 2019. Astfel, în perioada 13-14 mai 2019, va organiza Simpozionul Național Studențesc și Masteral Exigențe ale pastorației și misiunii Bisericii în parohiile rurale, care va fi urmat în zilele imediat următoare de Simpozionul Național a Doctoranzilor cu tema: Rolul Bisericii Ortodoxe în cultura română. De la primele tipărituri la exigențele mediatice actuale. Luna octombrie va găzdui un simpozion internațional intitulat: Relevanta Bisericii Ortodoxe în cultura română. Interferențe interortodoxe și intercreștine. De asemenea, în 9 aprilie va avea loc o conferință dedicată Patriarhului Nicodim Munteanu, iar în data de 3 iunie va fi organizată conferința: Patriarhul Iustin Moisescu promotor al dialogului ecumenic. Ultima conferință dedicată anului omagial și comemorativ se va desfășura în data de 7 noiembrie și va avea ca temă: Importanța bisericească și culturală a manuscriselor din Arhiepiscopia Aradului. Nădăjduim că aceste manifestări academice cu implicații teologice, bisericești și culturale vor exprima și contura rolul Bisericii Ortodoxe în cultura poporului român și în spațiul satului românesc actual, precum și rolul patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu în istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Române, a declarat pentru Agenția de știri Basilica Pr. Prof. Cristinel Ioja, decanul Facultății. La aceste evenimente se vor adăuga exigențele științifice constante ale Facultății de Teologie Ortodoxă pentru un an de zile: editarea revistei Teologia, Anuarului Facultății, revistei Studia Doctoralia, editarea publicației săptămânale, pastoral-misonare, Calea Mântuirii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 944, Ultimul acces: 2026-07-28 14:37:06
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1