Tragedia lumii contemporane este determinată de înstrăinarea omului de Dumnezeu, spune Arhiepiscopul Ioachim[2019-01-04]de Gheorghe AnghelÎntr-un interviu acordat pentru Deșteptarea, cu prilejul aniversării a 19 ani de activitate în cadrul Eparhiei Romanului și Bacăului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a atins mai multe subiecte, printre care și înstrăinarea tot mai accentuată a omului de Dumnezeu, pe care el a definit-o tragedia lumii contemporane. El a vorbit despre posibilele cauze care pot da naștere unui om dezrădăcinat și îndepărtat de ceea ce-l definește ca partener de dialog cu Dumnezeu. Duhul secularist al timpului și lupta împotriva valorilor creștine care pot fi observate în spațiul european reprezintă o nouă verigă în lanțul nesfârșit al refuzului omului de a deveni ceea ce a fost creat să fie persoană aflată în relație de iubire cu Creatorul Său, a spus ierarhul. La toate acestea se adaugă rezistența irațională la ceea ce Creștinătatea a lăsat ca moștenire cultural-religioasă în Europa și în întreaga lume, răsturnarea axiologiei valorilor, minimalizarea importanței valorilor care dau specificitate unei națiuni în beneficiul însușirii unui patrimoniu universal eterogen etc, a completat Înaltpreasfinția Sa. Activitatea socială Arhiepiscopul Ioachim a prezentat și câteva aspecte legate de misiunea filantropică desfășurată pe parcursul celor aproape două decenii de activitate. El a evidențiat înființarea celor 12 servicii oferite de Centrele sociale pentru bătrâni și tineri din cadrul Asociației Sfântul Voievod Ștefan cel Mare de la Hârja, precum și Fundația Episcop Melchisedec Ștefănescu, cu filialele sale din Roman și Bacău, unde funcționează un centru pentru copii proveniți din familii în dificultate, precum și un centru social multifuncțional. Pe cuprinsul eparhiei există peste 40 de centre social-filantropice care răspund nevoilor celor în suferință, la care se adaugă activitățile social-filantropice cu caracter permanent sau ocazional pe care, la nivelul fiecărei unități de cult, le desfășoară preoții din cele șase protopopiate a spus ierarhul. Creștinismul trebuie trăit Referindu-se la misiunea Bisericii în societatea actuală, puternic afectată de consumerism, ierarhul a subliniat că a fi cu adevărat creștin, indiferent de vârstă, presupune să nu rămâi doar la scurte momente de emoție și entuziasm formal, ci să trăiești viața într-o stare de jertfă și rugăciune continuă. Creștinismul nu se limitează la informații culese aleatoriu de pe internet, ci trebuie trăit, asumat. Cultura Google și culturalizarea prin filmulețe de pe Youtube nu pot produce o stare de trăire lăuntrică autentică, a precizat Înaltpreasfinția Sa. Datoria misiunii o are orice creștin Ierarhul a vorbit și despre contribuția laicatului în misiunea Bisericii. Contribuția acestora este extrem de importantă, deoarece vine dintr-un mediu în care de multe ori preotul nu are acces, a punctat Înaltpreasfinția Sa precizând că există oameni pentru care un intelectual laic poate fi mai convingător sau mai credibil datorită faptului că mărturisirea adevărului nu face parte din fișa postului, așa cum e în cazul unui cleric În finalul interviului, Înaltpreasfinția Sa a adresat urări de sănătate sufletească și trupească și a rugat pe Pruncul Sfânt Mântuitor să umple vistieria inimii cu bogății sufletești mântuitoare, să dea puteri înnoitoare în împlinirea tuturor dorințelor de bine spre slava lui Dumnezeu și bunăstarea personală a fiecăruia în parte. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1330, Ultimul acces: 2026-04-16 23:20:16
|
Timp total: 0,63s...
[]:1