Care este cel mai bun antidot impotriva depresiei? – Episcopul Ignatie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Care este cel mai bun antidot împotriva depresiei? – Episcopul Ignatie

[2019-01-02]
de Gheorghe Anghel

Cel mai bun medicament în aceste stări, este rostirea numelui lui Iisus, a spus Episcopul Ignatie la slujba oficiată în prima zi a anului în Catedrala din Huși.
„Pentru că rostirea acestui nume ne dă, fiecăruia dintre noi, lumină, pace, bucurie, așa cum nimeni, niciodată, nu ne poate dărui. Oricât ne-am bucura atunci când rostim numele unei persoane dragi, nu ne poate dărui ceea ce Hristos ne dăruiește”, a spus Părintele Episcop marți, 1 ianuarie 2019.
„Iisus înseamn㠄Dumnezeu mântuiește”, a adăugat Preasfinția Sa, „nume ce poartă în sine vocația pentru care a venit în lume. Este un nume care ne mântuiește, ori de câte ori îl rostim”.
Episcopul Ignatie a subliniat că în tradiția isihastă, monastică, și nu numai, sunt foarte mulți oameni care s-au îndeletnicit cu rugăciunea lui Iisus, cu rostirea permanentă a numelui lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă pe mine păcătosul!”.
„Pentru că numele lui Iisus, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, este cel care ne aduce liniște minții noastre, ne aduce mântuire”, a spus Episcopul Hușilor.
Ierarhul a explicat c㠄fiecare dintre noi purtăm amprenta păcatului, iar prin rugăciune ne putem curăți de orice păcat.
El a evidențiat că rugăciunea prin rostirea numelui Mântuitorului este mai ușor de practicat.
„Avem șansa să rostim această rugăciune oriunde ne-am afla. Chiar dacă mâinile lucrează, mintea noastră se poate ruga”, a spus Preasfinția Sa.
Totodată, Părintele Episcop Ignatie a evidențiat beneficiile rostirii numelui lui Hristos.
„Prin Rugăciunea lui Iisus se spală mintea, se curăță inima și tot sufletul de tot ceea ce poate fi impur”, a spus Preasfinția Sa.
De asemenea, ierarhul a precizat că rugăciunea trebuie să ne însoțească în fiecare moment al vieții noastre.
„Sfântul Grigorie de Nazians spunea că rugăciunea ar trebui să devină mult mai intensă decât însăși respirația noastră. Adică să te rogi mai mult decât respiri. Este foarte greu, căci noi ne rugăm foarte puțin.”

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1244, Ultimul acces: 2026-04-12 09:17:27