A fost așezată crucea principală pe biserica așezământului din München - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

A fost așezată crucea principală pe biserica așezământului din München

[2019-03-20]
de Gheorghe Anghel

Sâmbătă a fost o zi specială pentru comunitatea românească din München deoarece crucea principală a fost așezată pe turla lăcașului de cult din cadrul Așezământului Bisericesc aflat în capitala landului federal Bavaria.
Evenimentul a fost precedat de slujba de sfințire a tuturor crucilor care urmează să fie ridicate pe lăcașul de cult.
Ceremonialul a fost oficiat de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, în prezența a numeroși credincioși.
În cuvântul adresat, făcând referire la stadiul construcției, Episcopul Sofian a subliniat cu bucurie faptul, „în ciuda tuturor greutăților, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin susținerea jertfelnică a numeroși credincioși, ceea ce părea imposibil capătă conturul mult așteptat”.
Piatra de temelie a fost așezată de Patriarhul României în anul 2011, lăcașul de cult fiind construit după modelul bisericii „Sf. Nicolae Domnesc” de la Argeș, informează Așezământul Bisericesc din Munchen.
„După dificultățile începutului construcția efectivă, începută în luna noiembrie 2017 se află astăzi foarte aproape de stadiul în care ea va putea sluji scopului ei: laudei aduse lui Dumnezeu prin slujbele mănăstirești zilnice și prin activitățile comunitare și sociale”, a afirmat Episcopul Sofian Brașoveanul.
După ce crucea a fost ridicată pe turla principală, cei prezenți au vizitat șantierul așezământului bisericesc.
Inginerul Daniel Baicu a prezentat stadiul la care se află biserica precum și viitoarea Sală a Crucilor, străjuită de cele Zece Cruci însemnate cu textele celor Zece Porunci date de Dumnezeu, prin Moise, poporului ales.
În continuare, Preasfințitul Părinte Sofian a explicat simbolismul construcției și a făcut referire îndeosebi la catapeteasma din cărămidă aparentă, care oferă viitoarei săli comunitare, ce va găzdui pentru început și slujbele bisericii, „o solemnitate deosebită”.
Ierarhul i-a amintit pe susținătorii constanți ai proiectului, dar și pe donatorii care s-au implicat efectiv la achitarea costurilor unor elemente ale viitoarei construcții.
Lucrările de construcție ale Așezământului Bisericesc, includ o biserică în stil muntenesc, o mănăstire-reședință episcopală, precum și un centru comunitar.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 821, Ultimul acces: 2026-08-03 07:51:06