Probleme de ordin etic privitoare la Inteligența Artificială, analizate în Parlamentul European[2019-03-27]de Iulian DumitrașcuLa Parlamentul European a avut loc marțea trecută o întâlnire la care au participat deputați europeni, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Bisericilor, Organizațiilor religioase și umanitare, în cadrul căreia au fost analizate probleme de ordin etic privitoare la Inteligența Artificială. Evenimentul a fost prezidat de Mairead McGuinness, Vicepreședinte al Parlamentului European, informează Romfea News. Întrunirea s-a desfășurat cu scopul prezentării, în decurs de o lună, a textului final al Comisiei Europene cu referire la Codul European de Etică privind Inteligența Artificială. Părintele Protopop Georgios Lekkas de la Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Elene pe lângă instituțiile europene a avut două intervenții la această întâlnire. El a solicitat ca problemele privind Inteligența Artificială să fie integrate, la nivelul UE, în dezbaterile ce țin de valorile etice și sociale europene pentru a avea un criteriu privind limita la care se dorește a fi implicate mașinile. În acest sens, Părintele Georgios Lekkas a solicitat incriminarea încercărilor de îmbinare a elementelor umane și mecanice pentru a proteja nu numai demnitatea umană, ci și specia umană în general. Inteligența artificială (IA) este o ramură a informaticii prin intermediul căreia se depun eforturi pentru construirea de mașini inteligente și modelarea inteligenței umane. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 961, Ultimul acces: 2026-08-02 00:32:47
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1