Gândirea în perspectiva Crucii – Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul la „Mănăstirea Eroilor”[2019-04-01]de Sorin IoniţeEpiscopul vicar Calinic Botoşăneanul a slujit duminică la Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” din comuna nemţeană Brusturi, aşezământ supranumit „Mănăstirea Eroilor”, şi le-a vorbit credincioşilor despre „gândirea în perspectiva Crucii”. „În decursul vieţii frăţiilor voastre să vă hrăniţi cu Hristos euharistic şi să mai renunţaţi în a vă hrăni cu necazurile şi cu suferinţele celor din anturajul vostru!”, le-a recomandat printre altele ierarhul celor prezenţi în Duminica a treia din Post la Mănăstirea Eroilor. Despre înţelegerea dimensiunii Crucii, Preasfinţia Sa a spus că se referă la urmarea afirmaţiilor Mântuitorului de „a întoarce şi celălalt obraz”. „Celui care cere cămaşa, tu dă-i şi haina, cu cel care te roagă să mergi o milă, tu mergi cu el două mile”, a afirmat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. „Aceasta este gândirea în perspectiva Crucii: Omul îşi lucrează opera cu care să meargă înaintea lui Dumnezeu într-un plan orizontal şi trage concluziile în planul vertical”. În acest context Preasfinţia Sa a vorbit despre faptul că Sfântul Apostol Pavel i-a vizat pe filosofii greci în epistolele sale pentru care „cuvântul crucii era nebunie”. „De ce? Pentru că filosofii antici nu puteau să conceapă două planuri care se intersectează într-un punct, considerând că un plan îl anulează pe celălalt”, a spus ierarhul. „Omul lucrează în planul orizontal şi trage concluziile în cel vertical”. „Când nu ai ce concluzie să tragi în planul vertical înseamnă că existenţa ta s-a închis la pragul mormântului”, a concluzionat PS Calinic Botoşăneanul. La final, ierarhul a spus că revine mereu cu bucurie la Mănăstirea Sfânta Cruce a cărei biserică a sfinţit-o şi i-a menţionat pe ctitorii aşezământului, Arhimandritul Ilarion Argatu şi fiul său, Pr. Alexandru. „Mănăstirea Eroilor” – locul unde au murit 14.000 soldaţi Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” este supranumită „Mănăstirea Eroilor” pentru că este situată în inima codrilor din comuna Brusturi, în locul unde în Al Doilea Război Mondial a avut loc o cumplită ambuscadă în care au murit peste 14.000 de soldaţi români, ruşi şi germani, într-o singură noapte. Piatra de temelie a acestui aşezământ monahal a fost pusă în anul 1992, la iniţiativa părintelui Ilarion Argatu şi a fiului său, preotul Alexandru. Până la construirea bisericii şi a primului corp de chilii, în acel loc a existat doar un mormânt cu o cruce de piatră în care au fost îngropate simbolic osemintele unui ostaş necunoscut, iar mai apoi s-a construit o troiţă de lemn închinată memoriei eroilor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3879, Ultimul acces: 2026-09-22 21:18:05
|
Timp total: 0.03s...
[]:1