Ambulanța pentru Monumente Banat salvează biserica de lemn din Dragomirești - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ambulanța pentru Monumente Banat salvează biserica de lemn din Dragomirești

[2019-04-04]
de Iulian Dumitrașcu

Asociația Ambulanța pentru Monumente Banat, împreună cu voluntarii săi, va salva biserica de lemn „Nașterea Domnului” din localitatea timișeană Dragomirești.
Lăcașul de cult a fost construit în anul 1752 și aparține de Vicariatul Ortodox Ucrainean din România, Protopopiatul Lugoj.
Intervenția asupra lăcașului de cult se va desfășura în perioada 5 – 16 aprilie, cu excepția zilelor de duminică, informează Agerpres.
Despre biserica de lemn de la Dragomirești, aflată la 20 de km de Lugoj, se crede că datează din anul 1754, deși unii consideră că ar fi mai veche.
Învelitoarea de șindrilă a bisericii cât și a micului turn de deasupra pronaosului sunt într-un avansat stadiu de degradare, punând în pericol starea de conservare a monumentului și a decorului său pictat.
Proiectul cultural Ambulanța pentru Monumente Banat este coordonat de Asociația pentru Patrimoniu Activ – PACT, în parteneriat cu Mitropolia Banatului, Direcția Județeană pentru Cultură Caraș- Severin, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș și Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2542, Ultimul acces: 2026-08-03 16:09:55