Muntele Athos | Mitropolitul Teofan a slujit la hramul Chiliei Buna Vestire a Schitului Lacu[2019-04-08]de Iulian DumitrașcuMitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a slujit în zilele de sâmbătă și duminică la hramul Chiliei Buna Vestire a Schitului Lacu din Muntele Athos. De Sărbătoarea Bunei Vestiri după calendarul iulian nerevizuit, ierarhul a oficiat în ajun Slujba Privegherii care a început la ora 18:00 și s-a încheiat a doua zi la ora 03:30. Duminică, de la 07:00, au fost oficiate Ceasurile și Sfânta Liturghie. În timpul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Teofan l-a hirotonit în preot pe ierodiaconul Paisie, viețuitor al Schitului Lacu, la Chilia Buna Vestire, a cărei obște se află sub ascultarea Ieroschimonahului Ștefan Nuțescu. Ierodiaconul Paisie este bibliotecar al Schitului și are și ascultarea de traducător. Răspunsurile liturgice au fost cântate antifonic, la cele două strane, în limbile greacă și română. La slujbele dedicate hramului au participat numeroși pelerini, dar și reprezentanți ai oficialităților de stat din țara noastră. Aparținând administrativ de Mănăstirea Sfântul Pavel, Schitul Lacu mai este cunoscut sub numele de Schitul românesc Sfântul Dimitrie. Schitul idioritmic Lacu își datorează existența ca urmare a dezvoltării unei mici așezări, kelia (chilie), care se afla pe acel loc în secolul al XVIII-lea. În prezent, este locuit de câțiva monahi români. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 894, Ultimul acces: 2026-08-01 06:10:54
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1