Lumini în întuneric. Reflecţii asupra Bisericii[2019-04-30]La Editura Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuş a apărut recent volumul „Lumini în întuneric. Reflecţii asupra Bisericii”, având 160 de pagini, format 15×22, putând fi comandat la preţul de 25 de lei de pe GalaxiaGutenberg.ro. Coordonatorii lucrării sunt Mia şi pr. Silviu Hodiş, care au colectat acum 14 ani răspunsuri la 10 întrebări. Iniţial au dorit să scoată volumul în 2018, în Anul Centenarului, dar în final a apărut în 2019, când Biserica Greco-Catolică va trăi bucuria extraordinară a beatificării Episcopilor martiri.Iată întrebările: 1. Care consideraţi că sunt cele mai mari impasuri ale Bisericii Greco-Catolice în prezent? 2.Cum vedeţi rezolvarea problemei restituirii proprietăţii şi memoriei Bisericii Greco-Catolice? 3.Biserica trebuie să se implice politic? Cum şi în ce măsură? 4. Poate fi vorba de ecumenism în România de azi? 5. Care este rolul preotului în societate şi cum se adaptează el noii evanghelizări? Există un dialog real între preoţi şi credincioşi? Pe ce planuri? 6. Care sunt calităţile unui bun duhovnic? 7. Vocaţiile la călugărie sunt aproape inexistente. Care consideraţi că sunt cauzele acestei crize? 8. Cum vedeţi formarea unei noi elite de intelectuali greco-catolici (clerici şi laici)? 9. Care este rolul tinerilor în Biserică astăzi? 10. Care este idealul BRU astăzi? Ce este greco-catolicismul şi încotro se îndreaptă el ? Cum face acesta legătura între catolicism şi ortodoxie? Răspund întrebărilor cinci preoţi şi patru laici: Radu Ardevan, pr. Matei Z. Boilă, pr. Nicolae Both, pr. Ioan Vasile Botiza, pr. Tertulian Langa, Viorica Lascu, Vasile Marcu, Cornel Munteanu şi pr. Alexandru Nicula. „Cunoscând atâţia oameni de valoare ai greco-catolicismului”, scriu editorii, „am decis să le cerem părerea în ceea ce priveşte drumul Bisericii în noul context istorico-social, de după ieşirea din catacombe. Chiar dacă cea mai mare parte a personalităţilor BRU au fost marginalizate după 1990, considerăm edificatoare aceste câteva mărturii adunate, după 15 ani de la consemnarea lor, în volumul de faţă. Cele 10 întrebări, trimise în scris între 2002 şi 2004 mai multor reprezentaţi ai greco-catolicismului, constituiau în acei ani un subiect de discuţie obişnuit. Pentru răspunsurile la chestionar nu s-a impus o schemă prealabilă, nici un stil sau vreo cenzură, fiecare dintre cei solicitaţi găsind de cuviinţă să îşi exprime liber părerea strict personală, respectată şi păstrată de editori.” Într-un cuvânt de introducere semnat de pr. Cristian Langa, citim: „Respondenţii la chestionar îi vor surprinde pe cititorul de azi, de la caz la caz, cu prospeţimea, sinceritatea, amărăciunea sau pertinenţa identificării cauzelor negative ale situaţiei Bisericii, dar şi cu propunerile pozitive, concrete, originale adesea şi temeinice pentru îmbunătăţirea, pe termen scurt şi lung, a vieţii şi activităţii ei. Nu vor putea rămâne indiferenţi destinatarii acestor răspunsuri (laicii şi preoţii Bisericii, pe de o parte, dar şi „actorii” neinvitaţi, străini de ea, însă cu rol determinant – colaboratorii la răul Bisericii) în faţa ataşamentului, a speranţei şi a lucidităţii analizei, într-un cuvânt, a simţirii vii şi responsabile cu Biserica.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 799, Ultimul acces: 2026-09-24 00:51:51
|
Timp total: 0.03s...
[]:1