Cardinalul Müller în apărarea Papei emerit Benedict al XVI-lea[2019-04-29]Cardinalul Gerhard Ludwig MüllerRăspunzând criticilor recentului eseu publicat de Papa emerit Benedict al XVI-lea despre abuzurile sexuale comise de clerici, Cardinalul Gerhard Müller a subliniat vineri că înnoirea Bisericii trebuie să îl aibă pe Cristos în centru, precum şi învăţătura Sa. „Reconstrucţia şi înnoirea întregii Biserici poate reuşi doar în Cristos – dacă ne găsim sprijinul în învăţătura de credinţă şi morală a Bisericii”, a spus prefectul emerit al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei într-un articol publicat pe 26 aprilie în publicaţia „First Things”. Eseul Pontifului emerit analizează criza abuzurilor în contextul revoluţiei sexuale din anii 1960, colapsul ce a urmat în teologia morală şi efectele asupra vieţii şi formării preoţeşti. Unii au văzut aceste afirmaţii ca plasându-l împotriva Papei Francisc. Cardinalul Müller a afirmat în articolul său că „Benedict a fost şi este cea mai importantă figură în lupta Bisericii împotriva acestei crize”, dat fiind rolul său în elaborarea normelor din 2001 ale Bisericii împotriva acestor infracţiuni: „El are cea mai amplă şi mai profundă imagine asupra acestei probleme, asupra cauzei şi istoriei ei”. Şi a continuat: Benedict „este într-o poziţie mai bună decât toţi orbii care doresc să îi conducă pe alţi orbi”, despre critici spunând că „le lipseşte respectul şi sunt orbiţi ideologic”. Întâlnirea din Vatican despre abuzurile asupra minorilor „ar fi trebuit să dea semnalul începerii mersului la rădăcinile răului”, lucru necesar pentru ca Biserica să fie credibilă, a spus el. „Din păcate concluziile practice trase din adunare nu au fost încă făcute publice, deci Conferinţa Episcopală din SUA nu poate să înainteze cu măsurile ei suspendate.” Prelatul a numit analizele unora dintre vorbitori ca „deranjante”, consecinţă a faptului că „nu li s-a permis să vorbească unora dintre cei mai competenţi Cardinali”, referindu-se concret la Cardinalul Sean O’Malley de Boston şi la Cardinal Luis Ladaria, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. A vedea problema abuzurilor sexuale ca una ce ţine de clericalism sau de celibat subminează „toleranţa zero ca singura politică corectă”. „Abuzurile sexuale asupra adolescenţilor şi chiar asupra seminariştilor adulţi nu poate fi tolerată în nici o circumstanţă, chiar dacă făptaşul doreşte să se scuze indicând spre consimţământul reciproc dintre adulţi”, a mai spus Cardinalul. Unii Episcopi importanţi au insistat totuşi să se facă o separare între abuzurile sexuale asupra minorilor şi comportamentul sexual nepotrivit dintre adulţi, susţinând că comportamentul sexual nepotrivit potenţial consensual nu ar trebui să fie considerat în cazul clericilor ca o infracţiune majoră. Cardinalul Müller i-a criticat pe cei care, „pe spatele victimelor tinere ale infracţiunilor sexuale, încearcă să substituie învăţătura morală a Bisericii, înrădăcinată în legea naturală şi revelaţia divină, cu o morală sexuală compusă de ei, după principiul plăcerii egoiste din anii 1970”. Reflectând asupra faptului că mulţi preoţi abuzatori „nu au avut sentimentul de vină şi nu au ştiut sau au respins direct învăţătura conform căreia actele sexuale cu adolescenţi, sau cu persoane adulte în afara căsătoriei, sunt condamnabile moral”, a întrebat: „Cine le-a deformat conştiinţele în aşa măsură încât să nu mai ştie care sunt păcatele grave, că ‘nici desfrânaţii, nici idolatrii, nici adulterii, nici cei cu perversiuni sexuale, nici homosexualii […] nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu’?” Conform prelatului, apogeul scandalului e atins „când vina nu e pusă pe cei ce încalcă poruncile lui Dumnezeu, ci în schimb pe porunci în sine – cauza păcatului devine Dumnezeu, care cică ar cere exagerat de la noi”. În timp ce lucrurile nu sunt spuse direct aşa, „Biserica este acuzată de interpretarea poruncilor lui Dumnezeu într-o manieră învechită. De aceea, se spune, trebuie acum să inventăm (sau, cum eufemistic se spune, ‘să dezvoltăm’, adică ‘să falsificăm’) o nouă morală sexuală ce este de acord cu descoperirile ştiinţelor moderne, o moralitate care în mod ‘filantropic’ lasă neatinsă realitatea efectivă a vieţilor oamenilor.” Dar aceste propuneri uită că „ştiinţa empirică fără nici presupuneri nu există şi că antropologia de la bază a influenţat mereu modul în care sunt interpretate datele cercetării”. „Morala înseamnă să distingi binele de rău. Poate adulterul să devină bun deoarece o societate de-creştinată crede altfel decât spune Porunca a VI-a?” Scrierile Sf. Paul împotriva sodomiei trebuie luate în serios, a subliniat Cardinalul: „Cum ştiu exegeţii că în spatele sensului evident al acestor cuvinte, este intenţionat altceva, chiar total opus? În actele imorale, în special împotriva iubirii matrimoniale şi a fecundităţii ei, Paul vede o negare a lui Dumnezeu, deoarece voinţa Creatorului nu e recunoscută ca măsură a binelui.” Şi a continuat: „ne putem întoarce de pe căile greşite doar dacă înţelegem sexualitatea masculină şi feminină ca dar al lui Dumnezeu, care nu serveşte plăcerii narcisiste, ci îşi are adevăratul scop în iubirea dintre soţi şi în responsabilitatea lor pentru familie. Doar în mai amplu context al iubirii tip eros şi tip agape are sexualitatea puterea de a edifica persoana umană, Biserica şi statul. Altfel aduce distrugere.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 762, Ultimul acces: 2026-09-24 02:47:23
|
Timp total: 0.03s...
[]:1