Papa Francisc a convocat la Vatican reprezentanţii pontificali - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc a convocat la Vatican reprezentanţii pontificali

[2019-06-10]
Papa Francisc
Papa Francisc i-a convocat în Vatican pe reprezentanţii pontificali, în această săptămână. Directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun, Alessandro Gisotti, a făcut acest anunţ într-o declaraţie publicată în diferite limbi, dând anumite detalii. „Sfântul Părinte a convocat o întâlnire a reprezentanţilor pontificali, ce va avea loc în Vatican, în perioada 12-15 iunie 2019. Sfântul Părinte doreşte să consolideze aceste întâlniri trienale, după cele care au avut loc în 2013 şi 2016”. Papa a încredinţat pregătirea şi coordonarea întâlnirii Secţiunii pentru personalul diplomatic din cadrul Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun.

„Vor lua parte la întâlnire”, a explicat Gisotti, „103 reprezentanţi pontificali, dintre care 98 sunt Nunţii apostolici şi 5 sunt observatori permanenţi. În ultima zi, 15 iunie, au fost invitaţi alţi 46 Nunţii apostolici retraşi.” În 13 iunie, Papa îi va primi în audienţă pe participanţii la întâlnire şi le va adresa un discurs. „Pe lângă 2 întâlniri cu superiorii Secretariatului de Stat, programul include câteva conferinţe pentru a-i pune pe participanţi la curent cu actualele probleme eclesiale, cu colaborarea internaţională şi cu dialogul interreligios.” Vor avea loc câteva sesiuni de lucru în grupuri continentale şi sunt planificate şi alte întâlniri cu capii dicasterelor Curiei Romane şi cu ambasadorii acreditaţi la Sfântul Scaun, rezidenţi în Roma.
„Întâlnirea”, a mai precizat Alessandro Gisotti, „va include şi anumite momente spirituale semnificative”, incluzând prezidarea unei Liturghii de către Papa Francisc în dimineaţa zilei de 15 iunie, în Capela Casei Santa Marta. În plus, Cardinalul Pietro Parolin va prezida Liturghia de deschidere în 12 iunie, şi vor fi alte momente de rugăciune pentru participanţi în Capela Sixtină. Evenimentul se va încheia în 15 iunie, cu prânzul luat de toţi participanţii împreună cu Sfântul Părinte în Casa Santa Marta. (Deborah Castellano Lubov pentru Zenit.org)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 711, Ultimul acces: 2026-09-23 02:40:33