Ziua Copilului la nivel parohial în Săbăoani - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ziua Copilului la nivel parohial în Săbăoani

[2019-06-10]
Peste 100 de copii din parohia Sfântul Mihail din Săbăoani au sărbătorit împreună Ziua Copilului la nivel parohial sâmbătă, 8 iunie 2019. Aceştia au fost întâmpinaţi încă de dimineaţă, de la ora 9, în sala de cateheză de tineri ce, cu voie bună, i-au integrat într-o atmosferă de sărbătoare. După bansuri a urmat corul pentru a pregăti Liturghia de la ora 10. Slujba a fost celebrată de părintele paroh Irinel Iosif Iosub, fiind însoţit la altar de preoţii vicari Răzvan-Mădălin Iacob şi Andrei-Cornel Gherghel. În cadrul cuvântului de învăţătură, pr. Andrei a făcut o recapitulare sub forma unor întrebări din cele 10 Porunci, răsplătindu-i pe copii în funcţie de răspunsurile date.

La jertfa Sfintei Liturghii, copiii au mulţumit Celui de Sus pentru viaţa care li s-a dat, dar în mod special pentru Ziua Copilului pregătită pentru ei. După Sfânta Liturghie, ce s-a încheiat cu premierea olimpicilor la religie care au adus cinste parohiei, copiii au fost întâmpinaţi de Mickey şi Minnie Mouse, cunoscutele personaje din desenele animate, dar şi de câteva mame care au pregătit bucate alese, numai bune pentru a le da energie şi forţă pentru a continua ziua cu jocuri şi bansuri pregătite de tinerii parohiei.
Această sărbătoare a fost o reuşită pentru că a adus nu doar copiilor o bucurie în inimile lor, ci şi o satisfacţie şi împlinire în sufletele tinerilor dar şi ale preoţilor şi ale mamelor ce au făcut tot posibilul ca această zi să rămână în amintirea celor mici. De aceea, mulţumim tuturor celor implicaţi în desfăşurarea acestui eveniment şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să îi răsplătească cum ştie El mai bine. (Claudia Sescu pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 745, Ultimul acces: 2026-09-23 03:05:11