Ziua Copilului în Dieceza de Chişinău[2019-06-09]Ziua Diecezană a Copiilor„Lăsaţi copiii să vină la mine” (Mt 19,14). Sub acest motto, în ziua de 8 iunie 2019, în parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Grigorăuca, s-a desfăşurat Ziua Diecezană a Copilului, ce adunat peste 200 de copii din toate colţurile Diecezei de Chişinău, însoţiţi de preoţi, persoane consacrate şi părinţi, doritori, cu această ocazie, să se simtă şi ei, măcar pentru câteva clipe, copii. Startul întâlnirii a fost dat la ora 9.00 cu rugăciunea Tatăl nostru, după care copii au fost împărţiţi în grupe, fiecare învăţând pe din afară imnul grupului şi cunoscându-şi, cu această ocazie, colegii, motiv care a făcut să se înnoade noi prietenii, astfel că fiecare grup şi toţi împreună devenind una în Cristos Isus. Punctul central al acestei zile minunate, pline de spiritul veseliei copilăreşti, l-a reprezentat Sfânta Liturghie, celebrată de Preasfinţitul Anton Coşa, care i-a îndemnat pe copii, printr-o poveste cu tâlc, să devină, asemenea lui Samuel, lui Ioan şi Andrei, asemenea Maicii Tereza, un „creion în mâna lui Dumnezeu”. După sfânta Jertfă, s-a dat startul unei noi runde de jocuri, dansuri şi voie bună, care s-a încheiat cu un concert oferit de animatorii Zilei Diecezane a Copiilor. Înainte de a da drumul acestei adunări a inocenţei copilăreşti, atât de iubite de Mântuitorul, Preasfinţitul Anton Coşa a înmânat icoana copiilor cu chipul Maicii Bunului Sfat reprezentanţilor din parohia „Sfântul Caietan” din Raşcov, cea care la anul va găzdui acest eveniment diecezan. Mulţumim Părintelui Daniel Medveş şi întregii sale echipe pentru frumoasa organizare şi pentru clipele de bucurie pe care ni le-au oferit. (pr. Petru Ciobanu pentru CatolicMold.md) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 717, Ultimul acces: 2026-09-27 13:08:14
|
Timp total: 0.03s...
[]:1