Papa Francisc de Rusalii: Viaţa se deşiră fără Duhul Sfânt - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc de Rusalii: Viaţa se deşiră fără Duhul Sfânt

[2019-06-09]
de Rusalii
Fără darurile Duhului Sfânt, creştinilor le lipseşte ceea ce îi animă şi le dă viaţa şi armonia interioară, a spus Papa Francisc la Rusalii. „Fără Duhul Sfânt, viaţa noastră creştină se deşiră, lipsindu-i iubirea care ţine totul la un loc”, a explicat el la Liturghia celebrată duminică, 9 iunie, în Piaţa San Pietro. „Fără Duhul Sfânt, Isus rămâne un personaj din trecut; cu Duhul Sfânt, El este o persoană vie în timpurile noastre. Fără Duhul Sfânt, Scriptura este literă moartă; cu Duhul Sfânt este cuvânt de viaţă. Un creştinism fără Duhul Sfânt este moralism lipsit de bucurie; cu Duhul Sfânt este viaţă.”

La Liturghia de Rusalii, una dintre cele mai importante sărbători ale anului, Papa Francisc a vorbit despre a treia persoană a Treimii, Duhul Sfânt, despre care a spus că e „departe de a fi o realitate abstractă”, ci este „foarte concretă şi aproape, Cel care ne schimbă vieţile”. Cincizecimea este sărbătorirea Persoanei Duhului Sfânt, venit asupra apostolilor, a Mariei şi a primilor discipoli ai lui Isus, care s-au adunat în Cenacol. Ea marchează încheierea perioadei pascale şi sărbătoreşte începutul Bisericii.
Cum schimbă Duhul Sfânt vieţile oamenilor? a întrebat Papa. „Să privim la apostoli: Duhul Sfânt nu a făcut lucrurile mai uşoare pentru ei, nu a făcut minuni spectaculoase, nu le-a luat din faţă dificultăţile şi oponenţii”. Ceea ce Duhul Sfânt a adus a fost armonie: ceva profund necesar în „ritmul nebunesc de viaţă din zilele noastre. Traşi în mii de direcţii, riscăm epuizarea nervoasă”, astfel că alergăm în căutarea remediilor rapide, precum pastilele sau căutarea experienţelor palpitante, ca să ne simţim vii. „Dar mai mult decât orice altceva, avem nevoie de Duhul Sfânt: El aduce ordine în nebunia noastră. Spiritul este pace în mijlocul neliniştii, încredere în mijlocul descurajării, bucurie în tristeţe, tinereţe în îmbătrânire, curaj în încercări. În mijlocul curenţilor furtunoşi ai vieţii, El coboară ancora speranţei”, a afirmat Pontiful.
Potrivit Papei, lipsa de armonie e cea care a provocat numeroasele diviziuni ce se văd în lumea de astăzi: unii cu prea multe şi alţii fără nimic, unii care vor longevitate şi alţii care „nici măcar nu se pot naşte”. Folosirea intensă a reţelelor sociale, a spus el, i-a făcut pe oameni mai puţin sociali. „Avem nevoie de Duhul unităţii pentru a ne regenera ca Biserică, ca Popor al lui Dumnezeu şi ca familie umană”. „Să implorăm zilnic darul Duhului”, a cerut Papa Francisc, explicând că este uşor de stat la suprafaţă; că „în loc să căutăm Duhul Sfânt, încercăm să ne menţinem pe linia de plutire, gândindu-ne că totul se va îmbunătăţi odată ce această problemă se va sfârşi, odată ce nu mai văd acea persoană, odată ce lucrurile se vor îmbunătăţi”.
E o atitudine superficială, a continuat el, deoarece vor exista întotdeauna multe probleme şi „rezolvarea problemelor de moment nu va aduce pacea. Ceea ce face diferenţa este pacea lui Isus, armonia Duhului Sfânt”. „Pacea înseamnă primirea Duhului Sfânt. Pacea dată apostolilor, pacea care nu aduce eliberare de probleme, ci în probleme, este oferită fiecăruia dintre noi”, a spus el, explicând: „Umpluţi cu pacea Sa, inimile noastre sunt ca o mare adâncă, ce rămâne calmă chiar şi atunci când suprafaţa ei este cuprinsă de valuri.” Papa Francis a criticat şi tendinţa de a arunca cu cuvinte urâte şi cu insulte în alţii, afirmând că este dăunător nu numai pentru cei insultaţi, ci şi pentru cei care insultă. Cei care trăiesc în Duhul Sfânt, dimpotrivă, „aduc pace acolo unde există discordie, armonie unde există conflict. Cei care sunt spirituali răsplătesc răul cu bine, răspund aroganţei cu blândeţe, răutăţii cu bunătate, strigătelor cu tăcere, bârfei cu rugăciune, defetismului cu încurajare.”
Este important să recunoaştem, a mai spus Sfântul Părinte, că, la fel ca pentru Apostoli, a-l vedea pe Domnul Înviat nu este suficient, „dacă nu îl primim în inimile noastre”. Citându-l pe Sfântul Bonaventure, Papa a spus că Duhul Sfânt „vine acolo unde este iubit, unde este invitat, unde este aşteptat”. „Duhul Sfânt, armonia lui Dumnezeu, care transformi frica în încredere şi egoismul în dăruire de sine, vino la noi”, s-a rugat Papa Francisc. „Dă-ne bucuria Învierii şi inimi veşnic tinere”. „Duhule Sfânt, armonia noastră, Tu care faci din noi un singur trup, varsă pacea Ta asupra Bisericii şi a lumii. Fă-ne artizani ai armoniei, semănători ai bunătăţii, apostoli ai speranţei.” (Hannah Brockhaus pentru Catholic News Agency)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 755, Ultimul acces: 2026-09-27 13:08:02