Cătălin Moroşanu la Muntele Athos: Am venit să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dăruit[2019-06-11]de Iulian DumitraşcuCătălin Moroşanu a vizitat zilele acestea Sfântul Munte Athos din Grecia. Sportivul a enunţat motivul vizitei sale pe pagina oficială de Facebook. „Am venit să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dăruit, pentru că mi-a luminat calea de fiecare dată, ajutându-mă să merg înainte”. „Am petrecut câteva zile binecuvântate la mănăstirile de pe Muntele Athos, cu program de rugăciune şi întărire duhovnicească. O hrană spirituală pe care nu o pot descrie în cuvinte. Doamne ajută!”. Într-o altă postare din perioada şederii sale, Cătălin Moroşanu a reprodus un citat memorabil de-al lui Einstein şi a făcut cunoscut faptul că a mai vizitat Muntele Athos acum patru ani. „«Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim», spunea Einstein. După patru ani, am ajuns în acelaşi loc de suflet, pentru hrana spirituală”. Sportivul şi-a încheiat postarea dedicată urmăritorilor săi din mediul virtual cu mesajul: „Vă salut prieteni! Fiţi buni unii cu alţii! Este tot ce rămâne în urmă!”. Citeşte şi: Reţeta succesului pentru Smiley: Cred în Dumnezeu Mihai Neşu a vizitat Muntele Athos Cătălin Moroşanu este un kickboxer şi pugilist român profesionist la categoria grea, având 48 de victorii la activ. El nu este singurul român de succes care şi-a mărturisit credinţa în Dumnezeu. Mihai Neşu, George Ogăraru, Aureliu Surulescu, Ioana Picoş, Vlad Miriţă, Smiley (Andrei Tiberiu Maria), Ozana Barabancea sunt printre românii cu renume care şi-au asumat în mod public credinţa în Dumnezeu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 734, Ultimul acces: 2026-09-25 08:11:31
|
Timp total: 0.04s...
[]:1