Biserica Sfântul Andrei din Oradea are un centru medical propriu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Biserica Sfântul Andrei din Oradea are un centru medical propriu

[2019-06-10]
de Mihail Mere-Albe

Noul centru medical al parohiei orădene Sfântul Apostol Andrei, a fost sfințit duminică, 9 iunie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și Preasfințitul Părinte Sofronie.
Lăcașul de cult început în urmă cu 18 ani, a fost sfințit în anul centenar 2018 de nouă ierarhi.
În duminica a VII-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, la un an de la sfințirea bisericii, cei doi ierarhi au sfințit noul așezământ medical-creștin „Sfântul Apostol Andrei” al parohiei.
Așezământul este dotat cu un ecograf performant și un aparat EKG de monitorizare a funcțiilor cardio-vasculare.
Evenimentul a fost precedat de oficierea Sfintei Liturghii. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului a rostit un cuvânt de învățătură cu acest prilej, intitulat „Ca toți să fie una” în care a vorbit despre simbolismul Duminicii Părinților de la Sinodul I Ecumenic, din anul 325.
La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului a oferit părintelui Vasile Bota, parohul bisericii distincția „Crucea Transilvan㔠pentru clerici, informează Mitropolia Clujului.
În patrimoniul bisericii se află un fragment din moaștele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1242, Ultimul acces: 2026-08-07 00:48:08