Patriarhul îndeamnă la mobilizare pentru salvarea satului românesc - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul îndeamnă la mobilizare pentru salvarea satului românesc

[2019-06-10]
de Iulian Dumitraşcu

Patriarhul Daniel a îndemnat la Palatul Patriarhiei, luni, 10 iunie, în deschiderea Conferinţei Naţionale „Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească”, la mobilizare pentru salvarea satului românesc.
„Nu trebuie să privim nostalgic şi cu acea aşa-zisă pasivitate «mioritică», adeseori invocată”.
„Să ne mobilizăm energic şi responsabil întru salvarea satului românesc şi a inestimabilului său patrimoniu, să unim rugăciunea cu acţiunea, solidaritatea şi frăţietatea cu voinţa de a ajuta în mod efectiv şi eficient satul românesc”, a spus Preafericirea Sa.
În cadrul aceluiaşi mesaj, Părintele Patriarh a afirmat că „patrimoniul cultural al României, una dintre cele mai valoroase bogăţii pe care încă le avem, este în mare măsură un patrimoniu cultural religios”.
El creează punţi între generaţiile trecute, prezente şi viitoare, constituie o sursă inepuizabilă de inspiraţie religioasă şi artistică, o atracţie pentru pelerini şi turişti, contribuind, în acelaşi timp, şi la dezvoltarea economică a ţării”.
Potrivit Preafericirii Sale, „creaţiile artistice din sfera artei populare, de factură liturgică, prin marca lor identitară, reprezintă perpetuarea unei sensibilităţi a comunităţii rurale, păstrătoare a credinţei creştine şi a tradiţiei româneşti”.
Cu privire la scopul organizării anuale a acestui eveniment, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că se urmăreşte valorificarea „progreselor înregistrate în prezervarea patrimoniului religios”.
De asemenea, conferinţa are ca scop actualizarea şi prezentarea „cercetărilor efectuate în domeniul artei bisericeşti, astfel încât specialişti din toate domeniile să poată completa activitatea lor practică, adăugându-i multiple cunoştinţe teologice, istorice şi estetice”.
Tot în cadrul acestui eveniment a fost prezentată în Sala Europa Christiana Expoziţia „Bresla Pictorilor Bisericeşti”.
Aflată la a doua sa ediţie, expoziţia „îşi confirmă rolul ce i-a fost destinat în proiectul iniţial şi anume cel de a oferi o imagine de ansamblu a picturii bisericeşti contemporane”, a spus Patriarhul României.
La eveniment au participat pictori, restauratori şi ucenici în pictura bisericească.
Tema Conferinţei organizate de Sectorul Cultură şi Patrimoniu Religios al Patriarhiei Române şi Comisia de Pictură Bisericească este „Satul românesc, izvor de artă creştină, tradiţie şi continuitate etnică”.
Valer Daniel Breaz despre „valorile patrimoniale speciale” ale satului românesc
Prezent la eveniment, Valer Daniel Breaz, ministrul Culturii şi identităţii Naţionale, a salutat organizarea acestei manifestări culturale.
„În Anul omagial al satului românesc nu puţine sunt manifestările ştiinţifice şi culturale dedicate patrimoniului spiritual, material şi artistic pe care satul tradiţional îl oferă”.
„În acest context, conferinţa cu tema Satul românesc, izvor de artă creştină, tradiţie şi continuitate etnică se constituie ca un reper aparte pe harta evenimentelor şi salutăm cu deosebit respect însăşi ideea de a aduce în centrul de interes valori patrimoniale speciale”.
„Cele date de fondul de semne, simboluri, idei şi principii care definesc de veacuri spaţiul rustic românesc şi care devin cu o neştirbită continuitate suport al harului artiştilor aplecaţi cu devotament spre recuperarea, păstrarea şi promovarea spiritualităţii acestui neam”, a spus Valer Daniel Breaz, potrivit Radio Trinitas.
Nevoia lumii contemporane de sat este sinonimă cu nevoia de rădăcini
Academicianul Ioan Aurel Pop a transmis la rândul său un mesaj de felicitare pentru toţi cei implicaţi în păstrarea patrimoniului cultural şi religios din satul românesc.
Mesajul a fost prezentat de Pr. Lect. Gheorghe Holbea.
„Anul 2019 declarat de Patriarhia Română An omagial al satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari ne îndeamnă la meditaţie şi la acţiune în sensul conservării unor valori tradiţionale capabile să ofere consistenţă viitorului României”.
„Nevoia lumii contemporane de sat este sinonimă cu nevoia de rădăcini, de locul naşterii noastre ori a strămoşilor. Biserica trebuie să rămână în peisajul rural locul de închinăciune şi de smerenie pentru păcatele noastre multe şi grele, dar şi factorul care să ne ţină împreună la bune şi la rele”.
„Iniţiativa Patriarhiei Române ne întoarce nu numai la rădăcini, ci ne şi arată calea de urmat deopotrivă ca români şi ca oameni între oameni, iar acum Academia Română subscrie întru totul şi se înscrie pe aceeaşi traiectorie fericită”.
La final, cei prezenţi au admirat expoziţia Breslei pictorilor bisericeşti, amenajată în holul Aulei Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei.
Conferinţa Naţională „Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească: Satul românesc, izvor de artă creştină tradiţie şi continuitate etnică” continuă şi pe parcursul zilei de marţi, 11 iunie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 709, Ultimul acces: 2026-09-26 20:38:59